Reactualizat la:

Campionatul începe acasă pentru "U"Mobitelco

Campionatul începe acasă pentru "U"Mobitelco
Cluj-Napoca. “U”Mobitelco începe sezonul acasă împotriva echipei Dinamo, miercuri de la ora 19.00.

Rectifica

Conducerea îşi doreşte un debut cu dreptul, mai ales după startul bun din Cupa României. Într-un sezon dificil, măcinat şi de criza financiară, forţa grupului este principala armă a echipei antrenate de Marcel Ţenter. „Avem un lot omogen, cu jucători experimentaţi, completat de tinerele speranţe din Cluj. Ne aşteaptă un sezon greu, însă avem încredere în forţa grupului şi suntem convinşi că putem juca un baschet de calitate. Cu Rovinari am fost lipsiţi de aportul coordonatorului de joc la Cluj. La Rovinari, în schimb, Meda a revenit şi lucrul acesta s-a văzut, rezultatul se vede de la sine. În prima etapă jucăm cu Dinamo, ulterior mergând la Târgu-Mureş. Dinamo vrea să demonstreze că spiritul Dinamo nu a murit. Mai apoi jucăm cu Târgu-Mureş, care este o echipă cu jucători valoroşi în lot. Deci, ne aşteaptă două echipe incomode”, a spus Marcel Ţenter, antrenorul principal al echipei. Cu toate acestea, una dintre problemele sesizate de conducerea tehcnică este poziţia de coordonator de joc, acolo unde Milan Medvedj este titularul incontestabil. Cei care au intrat să-l suplinească încă nu se ridică la nivelul aşteptărilor, însă Ţenter sperăca forţa grupului să suplinească acest minus. „Principalele probleme au fost pe poziţia de coordonator de joc, această poziţie fiind una critică în organizarea jocului. Aici, când coordonatorul a lipsit cei care l-au înlocuit fie nu au prea multă experienţă, fe nu se ridică la valoarea titularului. Noi mizăm pe forţa grupului, însă şi în interiorul acesteia avem armele noastre. De la unii aşteptăm să aibă un aport consistent pe faza de atac, Lawrence, Cuic sau Zoran, iar de la alţii pe faza defensivă”, a explicat Ţenter.

 

Lăpuşte: “Nu putem desconsidera niciun adversar”

 Unul dintre ce mai vechi jucători ai echipei este Flavius Lăpuşte care a declinat o ofertă din Germania pentru a rămâne la Cluj. Acesta este convins de faptul că anul acesta lupta din campionat va fi una echilibrată. „Este nu sezon în care nu putem desconsidera niciun adversar, este un sezon foarte echilibrat. Va fi foarte strâns, se va juca până la ultimul meci din retur. Am avut şi variante să plec, însă am ajuns la o înţelegere cu clubul. Sunt nişte echipe care au statutul de favorite prin achiziţiile făcute. Cu Dinamo avem avantajul că jucăm acasă, însă nu trebuie să-i desconsiderăm. Cred că fanii vor urmărim un sezon mult mai interesant decât cel care a trecut şi de aceea îi sfătuiesc să vină la sală”, a spus Lăpuşte.


Rareş Iordache

Citeşte şi:

Conducerea doreşte o echipă „precum o piatră”

Conducerea doreşte o echipă „precum o piatră”

Cluj-Napoca. Preşedintele Mircea Cristescu a sintetizat foarte bine ceea ce se doreşte de la echipă în acest sezon: „Anul acesta ne-am gândit să consolidăm o echipă precum o piatră care să nu poată fi spartă la final”



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Sport Local
Gaz Metan Medias si U-Mobitelco Cluj, in semifinalele Cupei Romaniei
CS Gaz Metan Mediaş şi U-Mobitelco BT Cluj-Napoca s-au calificat în semifinalele Cupei României la baschet masculin, [...] mai multe »
Adio, Liga Campionilor! “U” Jolidon Cluj a pierdut si meciul patru
Cluj-Napoca. Vicecampioana României la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă, duminică, în [...] mai multe »
Elevii clujeni au obtinut rezultate notabile la Campionatul Mondial de Karate de la Novi Sad
Novi Sad. Consiliul Judeţean Cluj a găzduit astăzi, 30 octombrie 2012, ceremonia de premiere a celor 13 elevi [...] mai multe »
Meci nebun la Cluj: U Mobitelco – CSU Asesoft, 96-103!
Cluj-Napoca. U Mobitelco si CSU Asesoft au oferit un meci nebun la Cluj-Napoca, clujenii cedand in final cu 96-103 [...] mai multe »
O caciula prea mare? U Jolidon a inregistrat al treilea esec in Liga Campionilor
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Meciuri demonstrative de frisbee in Parcul Iuliu Hatieganu
Cluj-Napoca. Sâmbătă, 27 octombrie 2012, începând cu ora 10, ai ocazia să urmăreşti meciuri demonstrative [...] mai multe »
Primii romani care au traversat inot stramtoarea Gibraltar sunt doi clujeni de la Clubul Orca
Cluj-Napoca. E bucurie mare in clubul de inot Orca Swimming Club, deoarece doi colegi au traversat inot zilele [...] mai multe »
U Jolidon nu a putut rezista in fata campioanei Ungariei, Gyor ETO, scor 25-30
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Covaciu: Nu stim inca ce inseamna Liga Campionilor, abia mirosim acest nivel
Cluj-Napoca. Antrenorul echipei de handbal feminin "U" Jolidon Cluj, Gheorghe Covaciu, a declarat, joi, într-o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou