Reactualizat la:

Campanie FRCCF: Vreau sa termin scoala si eu!

Campanie FRCCF: Vreau sa termin scoala si eu!
Cluj-Napoca. Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF) va desfășura în nouă județe campania: „Vreau să termin şcoala şi eu!”. Proiectul vizează prevenirea abandonului școlar, fiind vizate până pe 30 septembrie 20 de orașe și 120 de comune.

Rectifica

 Campania va fi derulată atât în mediul online, la nivel naţional, cât şi outdoor, la nivel regional, în nouă judeţe: Cluj, Bihor, Timiş, Arad, Hunedoara, Alba, Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa. Din aceste judeţe, sunt vizate 20 de oraşe şi 120 de comune, pentru campania outdoor, pe când pentru cea online, 2 500 de comune.

Proiectul derulat de FRCCF și cu o finanțare de  de 8.960.018 de lei îşi propune să prevină abandonul şcolar şi să menţină în şcoală 400 de copii din clasele I – VIII. Acesta este cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi se desfăşoară în patru judeţe: Alba, Bihor, Cluj şi Satu Mare, unde FRCCF are şapte centre comunitare. Partenerii proiectului sunt Inspectoratele Şcolare Judeţene Alba, Cluj, Bihor, Satu Mare şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Babeş- Bolyai.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou