Reactualizat la:

Bugetul pentru 2011 reflectă dificultăţile cu care se confruntă SUA, spune Obama

Bugetul pentru 2011 reflectă dificultăţile cu care se confruntă SUA, spune Obama
Preşedintele american Barack Obama a declarat luni că proiectul de buget pentru 2011, care impune reduceri ale unor cheltuieli, ajutând în acelaşi timp la crearea de locuri de muncă, reflectă “dificultăţile grave” pe care le traversează Statele Unite, relatează AFP.

Rectifica

“Este un buget care reflectă dificultăţile grave cu care se confruntă ţara. Suntem în război, economia noastră a pierdut şapte milioane de locuri de muncă în ultimii ani, iar statul nostru este îndatorat grav, după ce nu poate fi calificat decât drept un deceniu pierdut”, a declarat Obama într-o intervenţie publică de la Casa Albă.

Proiectul de buget trimis oficial luni Congresului pentru exerciţiu financiar octombrie 2010 – septembrie 2011 prevede cheltuieli de 3.721 de miliarde de dolari, în creştere cu 3% faţă de exerciţiul în curs.

După un record de 1.556 de miliarde de dolari în 2010 (10,6% din PUB), deficitul pentru 2011 scade la 1.267 de miliarde, adică 8,3% din PIB, cu obiectivul de revenire la 4,2% din PIB în 2013, la sfârşitul mandatului lui Obama.

“În urmă cu 10 ani aveam un excedent bugetar de peste 200 de miliarde, cu proiecţii de excedente în viitor. Dar în ultimii 10 ani, administraţia precedentă (a republicanului George W. Bush) şi Congresele precedent au pus la punct un program costisitori de (compensare – n.red.) a medicamentele, a adoptat reduceri masive de impozite pentru bogaţi şi a plătit două războaie, fără a finanţa nimic”, a spus preşedintele.

Obama a evocat şi gravitatea situaţiai economice şi a şomajului cu care s-a confruntat echipa sa în momentul învestirii în funcţie, la începutul lui 2009, şi care l-a obligat să îşi amâne programul de reducere a deficitelor.

“Nu trebuie doar să depăşim această criză. Trebuie să ne ocupăm de lipsa de responsabilitate care a determinat-i”, a subliniat Obama, promiţând că nu va lansa politici care nu vor fi finanţate şi identificând domeniile în care se face risipă.

“Nu putem continua să cheltuim ca şi cum deficitele nu au consecinţă. Ca şi cum irosirea nu ar avea importantă, ca şi cum dolarii câştigaţi cu greu de contribuabili pot fi consideraţi fără valoare, ca şi cum am putea ignora aceste dificultăţi”, a subliniat preşedintele, cerându-se aleşilor republicani şi democraţi să îl ajute. “Este timpul ca Washingtonul să răspundă aceloraşi criterii ca familiile şi companiile”, a avertizat liderul. “Este timpul să scutim ceea ce putem, să cheltuim ceea ce trebuie şi să trăim din nou potrivit mjloacelor noastr”, a conchis el.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Zeci de morti si raniti la un festival religios din Madeira
Tragedie la un festival religios din Portugalia. Zeci de persoane au decedat după ce un copac a căzut peste acestea [...] mai multe »
Arestati dupa ce au piratat un episod din Game of Thrones
Patru persoane suspectate că ar fi difuzat un episod nelansat din serialul "Game of Thrones" au fost arestate de [...] mai multe »
Bancomat furat cu excavatorul în toiul nopții
Câţiva hoţi din Marea Britanie au dat o lovitură greu de egalat. Ei au furat un bancomat cu ajutorul unui excavator. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou