Reactualizat la:

Boc: Organizarea Congresului PPE la Bucuresti, o reusita a PDL

Emil Boc Emil Boc
Cluj-Napoca. Fostul preşedinte al PDL Emil Boc spune că organizarea Congresului PPE la Bucureşti reprezintă o reuşită a PDL şi o recunoaştere a meritelor partidului în ceea ce înseamnă poziţia sa în Europa.

Rectifica

Emil Boc“Organizarea Congresului PPE la Bucureşti este o reuşită a PDL care a reuşit să aducă peste 17 lideri din UE, şefi de stat şi de guvern, preşedintele PPE, pe preşedintele Comisiei Europene. Este o recunoaştere a meritelor PDL în ceea ce înseamnă poziţia lui în Europa şi capacitatea de a guverna ţara în cele mai grele momente ale crizei economice. Este o formă de recunoaştere din partea PPE că PDL şi-a sacrificat imaginea şi voturi în perioadă de maximă criză economică pentru a da soluţii necesare ţării, chiar dacă ele nu au fost cele mai bune din punctul de vedere al imaginii partidului şi al voturilor obţinute în diverse competiţii electorale”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Emil Boc.

El a arătat că organizarea Congresului PPE la Bucureşti este un succes pentru PDL în condiţiile în care PSD nu a putut organiza congresul socialiştilor europeni la Bucureşti deoarece aceştia au preferat să îl ţină la Bruxelles, pentru că “nu doreau să îşi asocieze numele cu PSD-ul din România”.

Potrivit acestuia, România are toate şansele să obţină un post de vicepreşedinte al PPE, pe care îl merită ca atare, iar PDL o va susţine pe Anca Boagiu pentru un post de vicepreşedinte. 

“Este un post pe care PDL îl merită pe deplin, având în vedere poziţia pe care o are în rândul partidelor populare europene din Europa”, a afirmat fostul lider democrat-liberat.

Emil Boc a precizat că va fi prezent la Bucureşti într-una din zilele Congresului PPE.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou