Reactualizat la:

Boc: Apostu a avut si are o contributie majora la realizarea proiectelor de dezvoltare ale Clujului

Boc: Apostu a avut si are o contributie majora la realizarea proiectelor de dezvoltare ale Clujului
Premierul Emil Boc a declarat marţi seară că primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, “a avut şi are o contribuţie majoră” la realizarea proiectelor de dezvoltare ale municipiului, însă “din punct de vedere juridic este altceva”, el beneficiind, ca orice cetăţean, de prezumţia de nevinovăţie.

Rectifica

Premierul Emil Boc a declarat, după întâlnirea de la Prefectura Cluj cu reprezentanţi ai administraţiei locale din partea PDL, că locuitorii judeţului trebuie să ştie că priorităţile sunt cunoscute de către reprezentanţii administraţiei publice locale, iar proiectele sunt în implementare, administraţia PDL fiind “sub control” la Cluj.

“Concluzia după întâlnirea avută este că administraţia PDL este sub control la Cluj, proiectele îşi văd de drum şi merg mai departe. Oricine de bună-credinţă poate face diferenţa dintre Clujul lui Funar şi actualul municipiu. Diferenţele sunt enorme şi proiectele de dezvoltare se cunosc, de la centuri de ocolire la străzi, tramvai, sală polivalentă, stadion, acestea s-au realizat sau sunt în curs de implementare. Primarul Sorin Apostu a avut şi are o contribuţie majoră la realizarea acestor proiecte de dezvoltare ale Clujului. Din punct de vedere juridic este altceva, el beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi aşteptăm rezultatele din instanţă. Administraţia PDL îşi urmează cursul, iar oamenii trebuie să ştie că priorităţile sunt cunoscute, iar proiectele sunt în implementare”, a spus Boc.

Premierul a precizat că, la fel cum se rezolvă probleme la nivelul ţării, se încearcă rezolvarea lor şi la Cluj, din punct de vedere administrativ. “Indiferent de situaţia juridică şi personală la un moment dat, lucrurile sunt sub control”, a spus Boc, conform Mediafax. 

Întrebat ce se va întâmpla la Primăria Cluj-Napoca după arestarea lui Sorin Apostu şi dacă se va numi un primar interimar, premierul a răspuns că va trebui să se aştepte decizia în cazul recursului lui Apostu.

“Astăzi (marţi – n.r.) nu se pune în discuţie subiectul unui primar interimar la Cluj-Napoca. Vom vedea care este rezultatul recursului, iar prefectul va proceda conform legii”, a spus Boc. Potrivit premierului, “Sorin Apostu îşi continuă mandatul, pentru că primarul nu îşi pierde mandatul dacă a fost reţinut şi apoi este pus în libertate. Au mai fost astfel de situaţii în ţară”.

 

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou