Reactualizat la:

Bjelanovici: Inter este favorita, dar suntem fericiti ca vom intalni o echipa mare

FOTO gsp.ro FOTO gsp.ro
Atacantul croat al echipei CFR Cluj, Sasa Bjelanovici, a precizat, joi, după tragerea la sorţi a 16-imilor de finală ale Ligii Europa, că Internazionale Milano pleacă cu prima şansă, dar a precizat că el şi coechipierii săi sunt fericiţi că vor întâlni o formaţie mare.

Rectifica

“Pentru noi este bine, vom întâlni o echipă mare. Inter cu siguranţă pleacă favorită, este o echipă puternică, iar campionatul nostru este întrerupt. Noi vom începe pregătire la mijlocul lunii ianuarie şi va fi greu să intrăm în ritm. Cunosc foarte bine Interul şi cred că nu mai au forţa de acum doi ani. Este o echipă împotriva căreia se poate juca. Noi suntem o formaţie cu mulţi străini, o echipă compactă şi cu un antrenor care munceşte foarte mult. Avem o lună să pregătim meciurile, iar pentru CFR Cluj este importantă această competiţie”, a spus Bjelanovici pentru tuttomercatoweb.com. Croatul a evuloat în Italia la Como, Chievo, Perugia, Genoa, Lecce, Ascoli, Torino, Vicenza, Atalanta şi Verona.

Atacantul l-a lăudat pe antrenorul său de la CFR, Paulo Sergio: “Mă simt foarte bine la Cluj. Am pornit slab în campionat, dar începem să recuperăm. Suntem în semifinalele Cupei României şi în cursă în Liga Europa. Eu mă gândesc mai întâi la echipă şi abia apoi la mine. Antrenorul Paulo Sergio a venit cu un stil nou, ne-a dat multă încredere şi este meritul său că ne-am revenit în campionat”.

Campioana României, CFR Cluj, va întâlni echipa italiană Internazionale Milano, la care evoluează Cristian Chivu, în 16-imile de finală ale Ligii Europa, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi ce a avut loc, joi, la Nyon.

CFR Cluj va juca meciul tur în deplasare, la 14 februarie, returul urmând să aibă loc în România, la 21 februarie.

Dacă va trece de 16-imile Ligii Europa, CFR Cluj va întâlni în optimi învingătoarea dublei manşe Tottenham Hotspur (Anglia) – Olympique Lyon (Franţa). Turul optimilor este programat la 7 martie, iar returul la 14 martie.

Internazionale Milano a eliminat echipa FC Vaslui în play-off-ul Ligii Europa.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CLON CFR Cluj
Modou Sougou a plecat de la CFR Cluj. Senegalezul a semnat cu Olympique Marseille
Mijlocaşul senegalez al echipei CFR Cluj, Modou Sougou, a semnat, joi, un contract pe trei ani şi jumătate cu echipa [...] mai multe »
CFR Cluj a invins FC Lucerna, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa elveţiană FC Lucerna, într-un meci amical [...] mai multe »
CFR Cluj – Ferencvaros, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ferencvaros, în primul meci amical din [...] mai multe »
CFR Cluj, cea mai buna echipa din Romania in clasamentul pe 2012
Echipa CFR Cluj a urcat 11 poziţii şi ocupă locul 31, cu 190 de puncte, în clasamentul pe anul 2012 al [...] mai multe »
CFR Cluj, sapte meciuri de pregatire in Spania
Echipa CFR Cluj se va reuni în 10 ianuarie, direct în Spania, la Marbella, unde va efectua un cantonament de o [...] mai multe »
Viorel Nicoara, imprumutat de la CFR Cluj la Pandurii Targu Jiu
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a finalizat documentele pentru [...] mai multe »
Rafael Bastos a fost transferat la arabii de la Al Nassr
Clubul CFR 1907 Cluj şi Al Nassr SC au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al jucătorului [...] mai multe »
Arpad Paszkany: Sunt convins ca vom face o performanta si cu Inter
Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, că este convins că în meciurile cu [...] mai multe »
CFR Cluj intalneste Internazionale Milano in primavara Ligii Europa
Campioana României, CFR Cluj, va întâlni echipa Internazionale Milano în 16-imile de finală ale Ligii Europa, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou