Reactualizat la:

Bistriţeanul arestat de Curtea de Apel Cluj pe baza unui mandat european va fi predat autorităţilor

Bistriţeanul care a fost arestat, luni, pentru 30 de zile, de judecătorii Curţii de Apel Cluj, în baza unui mandat european, va fi predat autorităţilor ungare.

Claudia Ilieş, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că judecătorii Curţii de Apel au decis ca Zoltan Levente Tarniţă, cercetat în Ungaria pentru mai multe furturi din locuinţe şi case de vacanţă, să fie predat autorităţilor ungare.
“Măsura arestării luată, luni, nu a fost contestată, astfel că astăzi (joi n.r.) a fost judecată pe fond, iar judecătorii au decis ca Tarniţă să fie predat autorităţilor ungare. Decizia Curţii de Apel este definitivă”, a declarat Claudia Ilieş.
Un bistriţean a fost arestat, luni, pentru 30 de zile, de judecătorii Curţii de Apel Cluj, în baza unui mandat european emis de autorităţile ungare, acesta fiind cercetat în Ungaria pentru mai multe furturi.
“Tribunalul din oraşul Budaors a emis, în 15 octombrie 2007, un mandat de arestare pe numele lui Târniţă, pentru trei infracţiuni de furt calificat comise pe teritoriul Ungariei în 2003. Târniţă mai este cercetat şi în România pentru tâlhărie”, declara Ilieş.


Sursa:Mediafax

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou