Reactualizat la:

Berceanu: PSD ar trebui să nu vorbească despre contractul Bechtel

Berceanu: PSD ar trebui să nu vorbească despre contractul Bechtel
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat luni, în plenul Senatului, că multe din reproşurile care i se aduc prin textul moţiunii îndreptată împotriva sa ar trebui imputate chiar acuzatorilor săi, unul din exemple fiind modul de derulare al contractului Bechtel.

 (1 comentariu)

Rectifica

Berceanu a spus, în plenul Senatului, că unele afirmaţii din moţiunea “Transporturile în România, trase pe dreapta de guvernarea de aceeaşi orientare”, iniţiată de PSD sunt confuze, abordate superficial şi chiar incorect. Ministrul a dat o primă replică cerinţei semnatarilor de a ţine cont de o strategie de dezvoltare a infrastructurii rutiere, elaborată pe vremea când ministru la Transporturi era pesedistul Miron Mitrea. “Această strategie este doar o colecţie de dorinţe, la multe dintre proiecte sursa de finanţare fiind trecută ca “neidentificată”. Oricine se poate întreba cum de în 2001-2004, PSD a dat în folosinţă 100 de kilometri de autostradă, dar dorea să se realizeze în 2005-2008 de opt ori mai mult. Lucrurile astea nu pot fi spuse doar aşa, pentru deliciul spectatorilor neavizaţi”, a spus Radu Berceanu.

În al doilea rând, Berceanu a precizat că, în contractele încheiate de el ca ministru, sunt prezente clauze referitoare la raportul dintre antreprenori şi subantreprenori, lucru care nu s-a întâmplat şi în timpul guvernării PSD. “De ce PSD nu a pus o astfel de clauză în contractul cu Bechtel? Un contract desptre care PSD ar fi trebuit să spună un singru lucru: să tacă”, a spus Berceanu. Ministrul PDL a menţionat circumstanţele dezavantajoase în care a fost încheiat contractul cu firma americană, precum şi contractul de asistenţă juridică privind contractul pentru autostrada Braşov-Cluj-Borş.

Ministrul a mai spus că nu i se poate imputa nici faptul că a aprobat vreun “claim”, cereri de mărire a preţurilor de către constructor pe parcursul lucrării amintindu-i senatorului PSD Sorin Bota, fost secretar de stat, că a aprobat deseori asemenea solicitări. În ceea ce priveşte acuzele că nu a reuşit să asigure o finanţare suficientă pentru dezvoltarea infrastructurii, Berceanu a spus că nu poate depăşi plafoanele fixate prin bugetul de stat şi să comande executarea unor lucrări fără acoperire bugetară. “Altfel vine Curtea de Conturi, mă întreabă de ce am făcut aşa ceva şi mă pomenesc şi în cine ştie ce altă locaţie prin Bucureşti în care nu vreau să ajung”, a comentat ministrul Transporturilor.

Berceanu a comentat şi prezenţa pe lista semnatarilor moţiunii a senatorului PSD Cătălin Voicu pe care a legat-o de una din aserţiunile făcute în document. “Am văzut o referire la <asfaltatorul de casă, nimeni altul decât regele asfaltului>. Nu ştiu la cine face referire textul, dar am remarcat semnătura, la numărul 14, a domnului Cătălin Voicu. Aş putea să-mi închipui de aici cine e asfaltatorul de casă, a cui e casa, poate e una de pe bulevardul Kiseleff”, a conchis Berceanu.

Nicoară (PNL): Situaţia din Transporturi e atât de gravă că pune în pericol dezvoltarea României

Mircea Diaconu se plânge că PDL îşi arogă, pe nedrept, meritul inaugurării autostrăzii Transilvania

Sursa NewsIn



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou