Reactualizat la:

Beckham nu mai joacă în acest sezon

Beckham nu mai joacă în acest sezon

Rectifica

Deşi avea speranţe mari pentru acest sezon şi pentru a juca la World Cup, David Beckham va fi nevoit să stea în tribune. Frumosul britanic a suferit o accidentare chiar în ultimele minute ale meciului dintre AC Milan (pentru care juca) şi Chievo, eveniment care a avut loc ieri. Jucătorul s-a prăbuşit practic, având nevoie de suport medical imediat. Antrenorul lui David Beckham a declarat pentru presă: „ Accidentarea lui Beckham este o lovitură puternică pentru noi, este vorba practic despre o entorsă a tendonului lui Achile, de la piciorul stâng.”

David va zbura în decursul zilei de azi în Finlanda pentru a fi consultat de către un specialist şi pentru a afla gravitatea accidentării precum şi timpul de recuperare necesar.

„Deşi este extrem de supărat, doreşte să mulţumească tuturor celor care i-au trimis mesaje de susţinere şi care îi urează însănătoşire grabnică şi speră să fie o recuperare rapidă, deşi deocamdată nu ştim cât va dura aceasta”, declara reprezentantul său oficial. Reprezentantul său a declarat şi faptul că se va comunica oficial presei rezultatul examinării pentru ca fanii starului să stea liniştiţi şi să-l susţină în continuare.

Sursa e-wow.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Fotbal
Începe un nou sezon de Liga 1
La câteva zeci de ore distanţă după ce am aflat, oficial, verdictul TAS cu Viitorul Constanţa declarată [...] mai multe »
Aleksander Ceferin, noul preşedinte al UEFA
Slovenul Aleksander Ceferin, în vârstă de 48 de ani, a câştigat, miercuri, alegerile pentru preşedinţia Uniunii [...] mai multe »
Rapidul rămâne deocamdată în Liga I
Rapidul rămâne în prima ligă de fotbal! E anunțul bombă făcut joi seara de Gino Iorgulescu, șeful LPF. mai multe »
Neputință în galben: România, eliminată de la Euro!
Naționala de fotbal a României a cedat în fața Albaniei, scor 0-1, în ultimul meci din Grupa A de la EURO 2016, [...] mai multe »
CONCURS – Scorul corect îţi aduce premii!
Marele premiu este un sejur de două zile pentru două persoane la Hotel Parc Moneasa. Astăzi, primul talon de concurs [...] mai multe »
Se ştie lotul României pentru EURO 2016!
Aseară, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României a anunţat lotul de jucători pe care se va baza la [...] mai multe »
Schimbări istorice în fotbal
FIFA a modificat nu mai puţin de 95 de reguli. Cum se va da de la 1 iunie lovitura de start. mai multe »
Fotbal – Liga IV, etapa 23
Rezultate: Voinţa Mailat – ACS UTA II Bătrâna Doamnă 1-4, Progresul Pecica – Victoria Felnac 3-1, Frontiera [...] mai multe »
UTA – Baia Mare nu se mai joacă!
E doliu în fotbalul românesc! Moartea subită a jucătorului de la Dinamo, Patrick Ekeng, de aseară, face ca toate [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou