Reactualizat la:

Băsescu: „Magistraţii respectaţi au ca stăpân legea, nu intenţia de a o încălca cu bună ştiinţă”

Băsescu: „Magistraţii respectaţi au ca stăpân legea, nu intenţia de a o încălca cu bună ştiinţă”
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, miercuri, magistraţilor, că odată ajunşi la post, fiind inamovibili, pot face ce vor, dar că nu vor fi magistraţi respectaţi decât dacă „vor avea ca stăpân legea, şi nu intenţia de a o încălca cu bună ştiinţă”.

Rectifica

„Eu nu vreau să vă vorbesc despre ce veţi face atunci când ajungeţi la post, puteţi face ce vreţi, asta e cert, pentru că odată cu semnarea decretului de numire pe post aţi devenit inamovibili. Când spun puteţi face ce vreţi dumneavoastră nu o spun cu credinţa că aşa este, ci pentru că aceste lucruri se întâmplă uneori în justiţie: contrazic chiar funcţionarea statului de drept şi, din păcate, acest “ce vrea judecătorul” s-a întâmplat nu demult la cea mai înaltă instanţă a ţării, la Înalta Curte”” le-a spus şeful statului magistraţilor care au participat la obişnuita ceremonie de la Palatul Cotroceni care marchează intrarea unei noi promoţii de absolvenţi ai INM în rândul judecătorilor şi procurorilor.

Preşedintele a preluat din discursurile antevorbitorilor săi, care s-au referit la criza din justiţie generată de lipsă de personal şi de resurse, adăugând însă că este importantă criza de credibilitate prin care trece justiţia, care vine şi din modul de acţiune al Înaltei Curţi. „Momentul de criză al Justiţiei (..) este generat de modul în care a acţionat chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încălcând Constituţia, (..) a fost pusă în văzul întregii ţări ca efect al unei hotărâri a Curţii Constituţionale. Mai mult, criza se adânceşte: astăzi şi CSM a pierdut un proces la Curtea Constituţională. Aceasta este motivul pentru care în justiţie este o stare de criză, criza de credibilitate”, a spus Băsescu.

„Cea mai mare nedreptate este să faci cuiva dreptate prea târziu”

Traian Băsescu a făcut referirea la decizia CCR de miercuri asupra sesizării CSM cu privire la un conflict dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliu, şi autoritatea executivă, reprezentată de Guvern şi MJ, în legătură cu subfinanţarea justiţiei, cu cîteva minute înainte ca CCR să anunţe oficial decizia pe care o luase. „Apelul meu la dumneavoastră, ca tineri magistraţi este să aveţi un singur stăpân, legea. Atâta vreme cât şi procurorul şi judecătorul vor avea ca stăpân legea, şi nu intenţia de a o încălca cu bună ştiinţă, veţi fi magistraţi respectaţi”, le-a spus Băsescu tinerilor magistraţi. Pe de altă parte, şeful statului le-a atras atenţia tinerilor că important pentru Justiţie este ca dreptatea să se facă repede, precizând că marea problemă cu care se confruntă sistemul este legată de hotărâri date foarte târziu. „Dacă vom privi cu atenţie, boala majoră a societăţii româneşti este legată de modul defectuos în care funcţionează Justiţia, şi când spun defectuos nu mă refer în primul rând la hotărâri eronate, mă refer în primul rând la decizii ale magistraţilor care întârzie prea mult”, a subliniat Băsescu. Preşedintele a făcut apel la magistraţi să judece bine şi repede, pentru că “cea mai mare nedreptate este să faci cuiva dreptate prea târziu”.

Ceremonie la palatul Cotroceni

Şeful statului a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, o nouă generaţie de absolvenţi ai Institutului Naţional de Magistratură, pe care, la finalul discursurilor rostite de preşedintele CSM, ministrul Justiţiei, procurorul general şi preşedintele României, i-a tratat cu şampanie. „Au trecut deja prin această scurtă ceremonie peste 1.000 de judecători şi procurori de când sunt preşedinte. În ceea ce vă priveşte, sunteţi o promoţie care vine după o importantă modificare legislativă, şi anume aceea prin care nu se mai poate intra în magistratură fărăr examen. Aţi trecut un examen care ne dă speranţa că în sistem intră judecători şi procurori bine pregătiţi profesional”, a remarcat Băsescu.

Sursa: NewsIn



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Poluarea, subiectul unui referendum organizat duminica la Sebes
Locuitorii municipiului Sebeș, județul Alba, sunt chemați duminică la vot. Ei trebuie să spună, în cadrul unui [...] mai multe »
Vaccinul antihepatitic B va fi distribuit in tara, saptamana viitoare
Ministerul Sănătății a anunțat că va începe săptămâna viitoare distribuirea a 198.000 de doze de vaccin [...] mai multe »
S. Grindeanu despre Hildegard Puwak: A fost un model de profesionalism, seriozitate si moralitate
Vestea morții fostului parlamentar de Timiș, Hildegard Puwak a șocat lumea politică. Foștii colegi din PSD își [...] mai multe »
Care este comuna din Romania in care se ridica doua parcari supraetajate. N-are nici 7.000 de locuitori
Primăria unei comune din județul Bistrița-Năsăud, care are puțin peste 6.500 de locuitori, a inițiat procedurile [...] mai multe »
Pirelli face noi angajări la fabrica din Slatina: 50 de persoane, recrutate în fiecare lună
Grupul italian Pirelli face angajări pentru fabrica din Slatina, obiectivul companiei fiind 50 de persoane recrutate [...] mai multe »
Puterea de cumpărare a românilor a crescut cel mai mult din Europa în 2017
Puterea de cumpărare a românilor a avut în 2017 cea mai mare rată de creştere din Europa, însă s-a menţinut - ca [...] mai multe »
Strategia naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat, joi, Strategia naţională privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi [...] mai multe »
ANAF a dat amenzi de milioane de lei comercianţilor care evită utilizarea caselor de marcat
Inspectorii Antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - ANAF - au verificat 3.499 de [...] mai multe »
17 copii au rămas orfani în urma accidentului din Ungaria
La 11 dintre ei le-au murit ambii părinţi. Autorităţile din judeţul Mureş au început anchete sociale pentru a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou