Reactualizat la:

Băsescu: Atunci când premierul nu mai doreşte un ministru, e clar că remanierea trebuie să aibă loc

Băsescu: Atunci când premierul nu mai doreşte un ministru, e clar că remanierea trebuie să aibă loc
Preşedintele Traian Băsescu a spus că atâta timp cât premierul nu mai poate lucra cu un ministru în echipă, remanierea trebuie să aibă loc, dar că nu se grăbeşte cu semnarea decretului de revocare, ci aşteaptă ca liderii celor două partide politice să găsească o soluţie.

Propunerile lui Băsescu, pe care le-a avansat coaliţiei, sunt numirea unui independent sau a unui reprezentant al opoziţiei în fruntea MAI.

Întrebat concret dacă a semnat decretul de revocare, preşedintele a răspuns negativ. Apoi ziariştii l-au întrebat când va semna decretul de revocare, iar şeful statului a răspuns că “nu le dă cu ceasul în cap” membrilor coaliţiei, adăugând că speră ca aceştia să se întâlnească în cursul serii şi să ajungă la o soluţie.

Şeful statului a mai precizat că declaraţiile din ultimele zile ale politicienilor au discreditat imaginea Ministerului de Interne, făcând totuşi precizarea că nu vrea să spună prin aceasta că toţii angajaţii MAI sunt perfecţi.

Sursa: NewsIn

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Klaus Iohannis sustine ca nu sunt motive temeinice pentru revocarea sefei DNA
Președintele României Klaus Iohannis a declarat, vineri, că ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu a venit cu [...] mai multe »
Ministrul Justiției cere revocarea șefei DNA, Kovesi
Ministrul Justiției, Tudorel Toader a cerut joi seara revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA. Au fost [...] mai multe »
Ministrul Justitiei: Declansez procedura de revocare a sefei DNA!
ROMÂNIA - Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Koveși. [...] mai multe »
Ministrul Justitiei cere revocarea sefei DNA, Laura Codruta Kovesi
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a prezentat joi un raport cuprinzător cu privire la activitatea Departamentului [...] mai multe »
Numărul pacienţilor cu hepatită creşte în fiecare an
APAH-RO propune acces nediferenţiat la tratament fără interferon pentru pacienţi, indiferent de stadiul bolii. mai multe »
Ministerul Sănătăţii nu declară epidemie de gripă. Numărul deceselor a ajuns la 47 de persoane
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, că nu va fi declarată epidemie de gripă, ea arătând că [...] mai multe »
Limbaj de lemn şi cheltuieli aiurea la ANAF
Aproape 4,4 milioane de scrisori recomandate primite retur au fost distruse de ANAF. mai multe »
Vinerea Mare va fi sarbatoare legala. Inca o zi libera pentru romani
Senatorii au adoptat, în ședința de miercuri, un proiect de completare a Codului muncii, prin care Vinerea Mare, [...] mai multe »
Romania va cumpara sisteme de lansatoare de rachete din SUA
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede achiziționarea unor sisteme cu lansatoare de rachete [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou