19. ianuarie 2012 21:18; Reactualizat la: 19.01.2012 21:18


Avocatii lui Apostu si Stoia merg la CEDO: “Au conditii de arest inumane si sunt amenintati cu moartea”!

Omul de afaceri Călin Stoia, arestat în dosarul în care este judecat şi Sorin Apostu, reclamă “condiţiile inumane de detenţie”, spunând că a stat trei nopţi la temperaturi de 0 grade şi că atât el, cât şi primarul suspendat au fost ameninţaţi cu moartea de alţi deţinuţi, astfel că se vor adresa CEDO.

Joi, la Curtea de Apel Cluj a avut loc primul termen în dosarul în care primarul suspendat al Clujului Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia sunt judecaţi pentru fapte de corupţie alături de Monica Apostu şi de Aspazia Droniuc.

Omul de afaceri Călin Stoia s-a plâns instanţei de condiţiile inumane de detenţie, spunând că a stat trei nopţi în celule neîncălzite, fără geamuri, la temperaturi de 0 grade, în Penitenciarul Rahova, iar la fiecare jumătate de oră venea câte un deţinut care îl ameninţa cu moartea atât pe el, cât şi pe Apostu.

“Sunt exact 70 de zile de când am fost arestaţi. Eu vreau să vă spun că nu m-am plâns niciodată de condiţiile de arest, deşi cele 60 de zile de la Cluj (perioada în care a stat în arestul Poliţiei Judeţene Cluj – n.r.) au fost mult mai groaznice decât cele de la Gherla. Dar când suntem duşi la ICCJ suntem duşi în nişte condiţii proaste, 17 ore într-un autobuz fără igienă, fără aerisire. Ni s-au reţinut obiectele personale. Am stat trei nopţi în celule neîncălzite, fără geamuri la temperaturi de 0 grade (în Penitenciarul Rahova, unde a fost încarcerat pe perioada recursului la ICCJ – n.r.). La fiecare jumătate de oră venea câte un deţinut care ne ameninţa că ne ia gâtul. Ni s-a spus clar că dacă ieşim afară ne iau gâtul. Nu am putut mânca pentru că aceeaşi mâncare ne era adusă de deţinuţi care ne ameninţau. Ni se încălcau flagrant toate drepturile omului. Să stai 17 ore pe un scaun înseamnă tortură. Gândiţi-vă că nici la Gherla nu puteam ieşi afară pentru că ceilalţi ne ameninţau. Vă rog să puneţi capăt situaţiei”, a spus Stoia, conform Mediafax. Atât avocaţii lui Călin Stoia, cât şi cei ai lui Sorin Apostu au anunţat că vor să atace statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cauza “tratamentului inuman” la care sunt supuşi cei doi.

Gheorghiţă Mateuţ, unul dintre avocaţii primarului suspendat al Clujului, a declarat că Sorin Apostu şi Călin Stoia au fost ameninţaţi în arestul din penitenciarele Gherla şi Rahova că “li se va lua gâtul”, astfel că a fost pregătită deja o plângere care urmează să fie depusă la CEDO.

“Vom invoca faptul că cei doi sunt supuşi la tratamente inumane, degradante şi chiar cu cruzime. Sunt îndeplinite condiţiile articolului trei din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Şi tortura este prevăzută tot la articolul trei, se va vedea care sunt limitele tratamentului, dacă este tortură sau tratament inuman, degradant. Consecinţele sunt aceleaşi: încălcarea în cel mai înalt grad a dreptului unei persoane la condiţii minime de existenţă şi igienă”, a spus Mateuţ.

 

 


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Investitii noi in centrul Clujului: gradinita si cresa!
În şedinţa de Consiliu local din această săptămână pe ordinea de zi se va afla proiectul de aprobare a [...] mai multe »
Cladirea Casino se redeschide dupa 30 de ani la Zilele Clujului!
Deschiderea oficială a Zilelor Clujului va debuta cu inaugurarea Clădirii Casino şi a Parcului Central Simion [...] mai multe »
Finlandezii de la Children of Bodom vin la Peninsula 2012!
Superlativele se aliniază din nou în luna august la cel mai mare festival din ţară, Peninsula, care va răsuna, în [...] mai multe »
Atentie, se repara strazi!
Profitând de timpul favorabil din week-end, Primăria a solicitat prestatorului de servicii de întreţinere a [...] mai multe »
USL Cluj: E alarmant ca judetul Cluj este in top 5 la defrisari!
USL Cluj consideră alarmantă poziţionarea judeţului Cluj într-un neonorant top cinci al judeţelor ce se confruntă [...] mai multe »
Voluntari din sase tari au strans gunoaiele din sapte comune clujene!
14 voluntari internaționali din Danemarca, Italia, Germania, Spania, Bulgaria și Lituania, care sunt găzduiți în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou