Reactualizat la:

Au primit steluţe pentru muncă

Au primit steluţe pentru muncă
CLUJ-NAPOCA. Clujeanul Robert Mehi, nominalizat de către Fundaţia „Estuar“, a fost desemnat Voluntarul anului 2007. Premiul “Cel mai tânăr voluntar al anului 2007” a fost primit de Alexandra-Ioana Trifan, nominalizată de World Vision România, Biroul Cluj-Napoca, în timp ce Alexandru Cucu, nominalizat de Fundaţia pentru Îngrijirea Vârstnicului, este “Cel mai în vârstă voluntar al anului 2007”Vezi poze de la eveniment! 

Rectifica

Gala de Decenare a Premiilor pentru Implicare în Comunitate, desfăşurată aseară la Casa Universitarilor a fost prilejul de a le mulţumi voluntarilor clujeni şi susţinătorilor acestora pentru implicarea în comunitate în anul 2007. Câştigătorii au fost aleşi de un juriu format din Cynthia Carmen Curt, subprefect al judeţului, Monica Mărăşescu, manager al Centrului Cultural Britanic, Raimonda Boian, purtător de cuvânt al Primariei Cluj-Napoca, Bettina Binder, reprezentant Oriflame Cluj, Oana Ticle, voluntar şi Nicoleta Racoltă, director executiv al Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca.


Premiaţi pentru implicarea în comunitate
Grupul de voluntari al anului 2007 – categoria civic: Grupul de voluntari „Youth banck“
Grupul de voluntari al anului 2007 – categoria cultural: Grupul de voluntari ai Festivalului Internaţional de Film Transilvania 2007
Grupul de voluntari al anului 2007 – categoria social: Grupul de voluntari ai Asociaţiei Preventis pentru proiectul „Mari şi mici, mari amici“ şi Grupul de voluntari ai campaniei „Să redăm darul vederii“
Coordonatorul de voluntari al anului 2007 – Nicoleta Bucur
Organizaţia / Instituţia anului 2007 pentru cel mai bun program de voluntariat – ONG-ul câştigător a fost Fundaţia Estuar Centrul Social Cluj, iar instituţia anului este Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, nominalizarea fiind făcută de Habitat pentru Umanitate Cluj


Raluca Bugnar



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou