Reactualizat la:

Aspazia Droniuc a fost condamnata la trei ani de inchisoare cu suspendare

Aspazia Droniuc a fost condamnata la trei ani de inchisoare cu suspendare
Femeia de afaceri Aspazia Droniuc, denunţător şi coinculpat în dosarul de corupţie al fostului primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, a fost condamnată, vineri, de Curtea de Apel Târgu Mureş, la trei ani de închisoare cu suspendare.

Rectifica

spazia Droniuc este învinuită în acest dosar de cumpărare de influenţă în formă continuată, spălare de bani în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Curtea de Apel Târgu Mureş a condamnat-o pentru toate infracţiunile de care era acuzată, apoi a contopit pedepsele, menţinându-o pe ceamai mare, respectiv trei ani de închisoare şi hotărând suspendarea executării.

Astfel, Aspazia Droniuc a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă în formă continuată, la trei ani de închisoare pentru spălare de bani în formă continuată şi la nouă luni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, tot sub formă continuată.

Curtea de Apel a decis anularea suspendării executării pedepsei pe care Aspazia Droniuc a primit-o de la Tribunalul Cluj în acest an în dosarul în care mai era acuzat şi fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, pentru dare de mită, pedeapsa fiind de un an şi zece luni de închisoare.

Instanţa a constatat că cele trei infracţiuni pentru care a condamnat-o vineri sunt concurente cu fapta din dosarul Bica şi ca atare a decis contopirea pedepselor, reţinând pedeapsa cea mai mare, de trei ani de închisoare.

Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus suspendarea executării, stabilind un termen de şase ani de încercare, inculpata fiind dată sub supravegherea serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

Aspaziei Droniuc i s-a interzis exercitarea unor drepturi precum cel de a fi ales într-o funcţie publică şi s-au fixat o serie de sarcini, printre care să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj ori de câte ori este chemată, să anunţe schimbarea domiciliului, a locului de muncă. Totodată, i s-a interzis să ia legătura în termenul de încercare de şase ani cu fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, cu soţia acestuia Monica Apostu şi, de asemenea, cu Radu Bica.

Instanţa a mai decis anularea unor contracte de asistenţă juridică şi a unor facturi emise de cabinetul de avocatură al Monicăi Apostu în relaţia cu firma reprezentată de Droniuc, “Goupe Frarom Agent de asigurare SRL”.

De asemenea, Droniuc urmează să achite statului cheltuieli judiciare aferente soluţionării cauzei, în valoare de 5.350 de lei.

Sentinţa este atacabilă cu recurs la instanţa supremă, în termen de zece zile de la pronunţare.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou