Reactualizat la:

Asistenţii medicali din Cluj sunt nemulţumiţi că li s-au diminuat salariile pentru că nu li se recunoaşte absolvirea unei facultăţi de profil

Asistenţii medicali din Cluj sunt nemulţumiţi că li s-au diminuat salariile pentru că nu li se recunoaşte absolvirea unei facultăţi de profil
Peste 300 de asistenţi medicali din municipiul Cluj-Napoca au înaintat un memoriu Avocatului Poporului, dar şi Curţii Constituţionale prin care care cer să se interpreteze corect legea care prevede că absolvenţii de studii superioare vor fi încadraţi ca şi asistenţi licenţiaţi cu grad principal.

Rectifica

La nivelul judeţului Cluj această lege nu s-a aplicat, astfel încât, cu toate că asistenţii au absolvit o facultate, au fost încadraţi la fel ca acei care nu au absolvit nicio facultate.

„Promoţia de absolvenţi de studii superioare asistenţi medicali principali care lucrăm în spitalele din Cluj am fost promovaţi conform studiilor absolvite aplicându-se greşit articolul de lege care ne priveşte pe noi şi în acest sens ne-am pierdut din salar, avem un salar mai mic. Am făcut 4 ani de facultate din eforturile noastre pe cheltuiala noastră şi atunci credem că nu s-a făcut bine ce s-a făcut. Am absolvit facultatea în speranţa că vom avea şi beneficii salariale şi ne îmbunătăţim şi actul medical. Avem experineţă de 20-25 de ani în domeniu, experienţă care nu poate fi ştearsă cu o hârtie primită de la Minister. La salariul de bază am pierdut 40 de lei. Noi ar fi trebuit să primim cu 20% mai mult. Nu exisă lege care să anuleze un examen, o diplomă care am abţinut-o  în condiţiile de metodologie stabilite de Ministerul Sănătăţii” adeclarat Maria Pricop, asistent medical principal la Spitalul Clinic de Copii.

Asistentele medicale clujene s-au adresat deputatului Mircia Giurgiu, care le-a promis că va discuta despre problema semnalată cu Ministrul Sănătăţii, Cseke Attilla.

„Suntem supărate pentru încadrare şi mai ales pentru faptul că după 5 ani vechime noi puteam să ne dăm un grad principal pe care toată lumea l-a obţinut în urma unui concurs şi acum Ministerul Sănătăţii ne încadrează ca asistenţi licenţiaţi cu studii superioare dar fără grad principal. În consecinţă, ne-au tăiat un drept pe care noi l-am câştigat prin concurs şi ne-au încadrat greşit la articolul 1 al Legii şi nu la articolul 2, articolul 1 era pentru generalităţi, pentru funcţionarii publici, noi avem menţiuni speciale la articolul 2 după care aş vrea să fim încadraţi şi atunci toată lumea ar fi fost încadrată corect, în condiţiile în care sunt două promoţii înaintea nostră care au fost încadrate ca asistenţi licenţiaţi cu grad principal, nu li s-au tăiat din drepturi, dimpotrivă au câştigat 20% în plus, au aceleaşi studii cu noi, aceeaşi vechime, doar salarizarea este diferită. Am înaintat un memoriu la Avocatul Poporului, vom înainta şi la Curtea Constituţională, de la Ministerul Sănătăţii am primit un răspuns doar cu aceeaşi lege cu care ne-au încadrat fără nicio menţionare specială, vrem doar să se aplice corect legea” a declarat o altă asistentă de la Spitalul Clinic de copii, secţia de terapie intensivă.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou