Reactualizat la:

Artista cu orgini transilvane care a facut senzatie la The Voice of Germany ar vrea sa se lanseze si in Romania!

Artista cu orgini transilvane care a facut senzatie la The Voice of Germany ar vrea sa se lanseze si in Romania!
Jeannette Dalia Curta este vocea care a impresionat în mod fabulos juriul și audiența la competiția The Voice of Germany și care nu ar răspunde negativ provocării de a se lansa și în România. Ceea ce puțini știu este faptul că Jeannette  se trage din familia Rațiu de la Turda, fiind a V-a generație din familia lui Ion Rațiu.

 (1 comentariu)

Rectifica


Părinţii ei, care s-au născut în Turda, respectiv Cluj, au părăsit România în 1969, din motive politice. Jeannette a urmat școli în Franța și Germania, aprofundând tainele jazz-ului la Conservatorul din Metz, însă înainte de aceasta  a studiat științele interculturale de marketing în Franța și Germania, fiind și traducătoare autorizată. În paralel s-a aventurat în lumea muzicii și a câștigat la doar 20 de ani câteva competiții în Germania. Ulterior și-a compus propria trupă  de jazz, swing, soul şi latin numită JCB (Jeannette ­Curta and Band). Momentul de vârf al carierei, până acum, l-a constituit participarea de senzație la The Voice of Germany. 

 

The Voice of Germany, un munte de invataturi pentru Jeannette Dalia

Artista a mărturisit că experiența de la The Voice of Germany a învățat-o multe, legând prietenii cu alți concurenți care se vor materializa inclusiv printr-un turneu în Germania în luna iunie a acestui an. “Am invățat să lucrez cu televiziunea și cu camera în general, cu imaginea sa, cum să te prezinți și cum nu ai voie să te prezinți, mai ales. Am învățat, iarăși, că la televiziune nu se lasă nimic improvizat, îți cere o mare pregătire și concentrare, nu ai dreptul la eroare, ceea ce este un lucru foarte pozitiv. Am învățat cum să folosesc tot ce este de prezentat pe Internet, pe Facebook, Twitter, samd… cum să corespondez cu faniișsi cu presa.  Am învățat să lucrez sub o mult mai mare presiune decât eram obișnuită până atunci. Nu numai că te văd 10 milioane de telespectatori în fiecare săptămână cum dai 100% să faci un show bun, dar trebuie și să-ți dovedești valoarea într-un concurs, în față unor persoane care au reușit, totuși, o carieră națională și internațională. Cel mai greu a fost ideea care, sinceră să fiu nu mi s-a părut logică,  de a intra în competiție cu o colegă din aceeași echipă. Din punct de vedere sportiv așa ceva nu am văzut încă. Ar fi fost mai logic să ne duelăm cu cineva dintr-o echipă opusă. A fost o probă a vieții destul de grea, dar folositoare pentru viitor”, a mărturisit Jeannette. 

 

Muzica cu influente romanesti!

Jeannette Curta își compune singură muzica și a scos deja pe piață, în Franța, un album. Acum lucrează intens la un altul care va fi în engleză, de genul Pop-Soul-Acustic, dar cu multiple influențe. „Albumul va fi în stil acustic ­soul-pop cu influenţele care mă caracterizează, adică franceze şi româneşti, poate si cu rythme latine. Folclorul românesc, ceea ce ascultam eu în copilărie, ceea ce îmi cânta tata, l-am transpus în melodiile mele si in felul de a cânta”, spune Jeannette.

 

Stilurile romanesti sunt la mare cautare in Occident!

Artista a explicat că stilurile românești sunt la mare căutare în vestul Europei. De fapt, tot ce vine din zona balcanică este pe gustul francezilor și nemților.  „În general, muzica românească are mare trecere aici fiindcă muzica balcanică e la modă. Tot ce e balcanic are o trecere fantastică în rândul tinerilor francezi. Toată lumea cunoaşte trupele Haiducii sau Les yeux noirs, care cântă muzică românească. Cei mai cultivaţi din Franţa ştiu, fără îndoială, cine a fost Maria Tănase”, explică Jeannette.

 

Jeannette Dalia Curta ar vrea sa se lanseze si in Romania

Când vine vorba despre România Jeannette Dalia are numai cuvinte frumoase. Îi place muzica de aici și cochetează cu ideea de a se lansa și pe această piață. Ceea ce o împiedică, deocamdată, este faptul că nu este 100% româncă și nu știe, din cauza acestui fapt, cum va fi primită de publicul român. 

“M-am mai gândit să mă lansez în România, dar nefiind româncă sută la sută, nu am avut curajul. Nu ştiu cum mă va primi publicul. Se pare că le place muzica mea, iar asta mă face să mă simt destul de mândră”, spune Jeannette Dalia. Puteți afla mai multe despre Jeannette de pe pagina ei personală: www.jeannettecurta.de, de pe pagina oficială Facebook: Facebook: Jeannette Dalia Curta -Official sau canalul de Youtube: http://www.youtube.com/user/Daliajanet.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou