Reactualizat la:

Arestat preventiv după ce a spart opt locuinţe şi două societăţi comerciale

Arestat preventiv după ce a spart opt locuinţe şi două societăţi comerciale
CLUJ-NAPOCA. Un tanăr de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 10 zile după ce poliţiştii clujeni au stabilit că acesta se face vinovat de furtul din două societăţi comerciale şi opt locuinţe.

Tânărul de 19 ani a pătruns prin efracţie, alături de alte două persoane, într-o locuinţă din comuna Chinteni, de unde a sustras trei telefoane mobile şi bijuterii cauzând un prejudiciu de 10.000 lei. Aceştia au fost surprinşi de către proprietar în momentul în care au părăsit locul faptei, suspecţii recurgând la forţă pentru a scăpa. De asemenea, lucrătorii din cadrul Secţiei 3 Poliţie au continuat cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În perioada 1 octombrie 2008 – 5 aprilie 2009 tanărul, alături de alte trei persoane prin efracţie şi escaladare, a pătruns în incinta a două societăţi comerciale şi în opt locuinţe de pe raza municipiului Cluj-Napoca. Au sustras mai multe bunuri, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 84.000 lei, recuperat într-o mică parte. A fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj–Napoca , care a dispus prin măsura de a nu părăsi localitatea. De asemenea, privind tâlhăria comisă în comuna Chinteni, suspectul de 19 ani a fost prezentat la Judecătoria Cluj-Napoca, care a emis împotriva acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 10 zile, fiind depus în arestul IPJ Cluj.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou