Reactualizat la:

Aproximativ 50 de percheziţii la locuinţele unor poliţişti de la Poliţia Rutieră Constanţa

Aproximativ 50 de percheziţii la locuinţele unor poliţişti de la Poliţia Rutieră Constanţa
Anchetatorii au efectuat aproximativ 50 de percheziţii, joi dimineaţă, la Constanţa, la locuinţele unor poliţişti de la Poliţia Rutieră.

 (1 comentariu)

Rectifica

 

Potrivit surselor citate, cel puţin 45 dintre poliţiştii vizaţi sunt cercetaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Cei în cauză au fost supravegheaţi o mare perioadă de timp de Direcţia Generală Anticorupţie şi Parchet.

Aproape o treime din agenţii Serviciul de Poliţie Rutieră Constanţa sunt vizaţi de ancheta DGA

Potrivit şefului SPR Constanţa, Constantin Dancu, serviciul dispune de 120 de agenţi. Acesta a precizat că măsura percheziţiilor şi eventuala cercetare a celor 39 de agenţi nu va afecta buna activitate a instituţiei. Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanţa, Adina Florea, a declarat, pentru NewsIn, că percheziţiile sunt încă în curs, iar, conform unor surse, există probe care atestă că poliţiştii vizaţi pot fi acuzaţi de luare de mită şi abuz în serviciu. Adina Florea a precizat că s-a acţionat cu “mijloace specifice” şi că nu s-au organizat flagranturi. Pe lângă locuinţele agenţilor, este percheziţionat şi sediul Serviciului de Poliţie Rutieră Constanţa. La percheziţii participă 100 de jandarmi, iar monitorizarea celor 39 de agenţi a fost făcută de ofiţerii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Pe lângă cei 39 de agenţi vizaţi de ancheta DGA şi a Parchetului local, sunt vizaţi şi patru civili, care se pare că intermediau favorizarea unor contravenienţi de către poliţişti.

Anchetă amplă şi la Iaşi

Un caz similar a fost înregistrat la Iaşi. În toamna anului trecut, Direcţia Generală Anticorupţie(DGA) a demarat o amplă anchetă la Serviciul Poliţiei Rutiere Iaşi, iar, la începutul anului 2009, a declanşat urmărirea penală în cazul a 49 de poliţişti, ulterior numărul acestora ajungând la 52 de persoane anchetate. În urma scandalului de corupţie, comisarul şef SPR Petru Frunză şi-a dat demisia, iar mai mulţi poliţişti rutieri s-au transferat la alte structuri din cadrul MAI. Cea mai frecventă acuzaţie este abuz în serviciu, dar unii poliţişti rutieri sunt urmăriţi penal şi pentru luare de mită.

 

Sursa: NewsIn

Scandal cu permise acordate fraudulos

Permisele auto ale lotului Piteşti ar putea fi anulate



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
Luptatorii ISIS folosesc arme romanesti
Un raport al Conflict Armament Research (CAR) indică faptul o treime din armamentul grupării Stat Islamic provine din [...] mai multe »
Autorul crimei din căminul studenţesc din Iaşi a fost condamnat pe viaţă
Autorul crimei din căminul studenţesc al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” a fost condamnat pe viaţă, joi, [...] mai multe »
Endocrinologii cer crearea unui program național de screening al afecțiunilor tiroidiene
„Ceea ce simți poate fi din cauza mea” - tiroida, o campanie de conștientizare privind acordarea unei importanțe [...] mai multe »
Compania americana Bell Helicopter ar putea muta linia de productie in Romania
Compania americană de aeronautică Bell Helicopter ar putea muta linia sa de producție din SUA în România, la IAR [...] mai multe »
Pericol de avalanșe în munții din România
Salvamontiștii avertizează că, din cauza depunerilor de zăpadă și a creșterii temperaturilor, există riscul [...] mai multe »
O tânără a murit după ce a fost împinsă în faţa metroului de o femeie
O tânără, în vârstă de 25 de ani a murit, marţi, 12 decembrie, după ce a fost împinsă de o femeie pe linia de [...] mai multe »
Telefoane interzise in Romania. Cei care le folosesc risca amenzi
Potrivit Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), românii care [...] mai multe »
Se trag clopotele pentru rege
Clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară vor fi trase miercuri, la ora 11.00, atunci [...] mai multe »
Florian Bodog: România nu e afectată de problema laptelui praf contaminat cu Salmonella
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, marţi, că România nu este afectată de problema privind laptele [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou