Reactualizat la:

Aproape 1 milion de apeluri false la 112 în primele opt luni ale anului

Aproape 1 milion de apeluri false la 112 în primele opt luni ale anului © foto: arhivă
Scris de A.M. - În primele opt luni ale anului 2019 s-au înregistrat peste 920.000 de apeluri false la serviciul de urgență 112. Mulți dintre cei care sună abuziv la 112 nu o fac numai o dată.

Rectifica

În urma Ordonanței de Urgență impusă în luna august de către Guvern, prin care operatorii de telefonie mobilă trebuie să colecteze datele personale ale celor care cumpără cartele prepay – pentru a ușura identificarea apelanților nu numai în situații de urgență, ci și în cazul unor alarme false – HotNews.ro a investigat câte apeluri false au fost făcute la 112, câte amenzi s-au dat și câte dintre acestea au fost inițiate de aceeași autori.

Astfel, în primele opt luni ale anului 2019, la 112 au fost date aproape un milion de apeluri false (peste 921.000). Dintre acestea, 658.920 de apeluri au fost inițiate de persoane care au mai apelat Serviciul de Urgență în perioada respectivă. În plus, peste 50% dintre apeluri au fost efectuate de pe cartele prepay. La aceste apeluri false se mai adaugă peste 2,5 milioane de apeluri care nu au fost abuzive, dar nici nu au reprezentat urgențe.

Serviciul de urgență 112 tratează fiecare apel la fel, conform protocolului: analizează, direcționează și transmite apelurile către dispeceratele de urgență și la autoritățile competente, în funcție de eveniment, neintrând în competența STS să determine dacă apelul este unul fals sau nu.

Puteți citi mai multe AICI.

Articole pe aceeași temă:

Cartelele prepay nu vor mai putea fi cumpărate fără buletin. Ce se întâmplă cu cei care le dețin deja



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Măsurile urgente pe care liberalii vor să le ia când ajung la guvernare
Liberalii se mobilizează și întocmesc o schiță a unui program de guvernare, care în perioada de tranziție se [...] mai multe »
Klaus Iohannis și-a lansat candidatura la Timișoara, alături de un Robu timorat și un Orban cu ochii pe ceas
Klaus Iohannis a venit, duminică, la Timișoara, pentru a-și lansa candidatura la alegerile prezidențiale. Ca să îi [...] mai multe »
România, din nou pe primul loc. De această dată la numărul de fraude din fonduri europene
Potrivit Oficiului UE Anti-Fraudă, România se situează pe primul loc la numărul de fraude cu fonduri europene, în [...] mai multe »
VIDEO | Elev bătut de doi bărbați în curtea unui liceu
Un elev a fost bătut cu sălbăticie în curtea unui liceu din Suceava de doi bărbați. mai multe »
Guvernul Dăncilă a fost demis! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament
Guvernul PSD Viorica Dăncilă a fost demis de plenul Parlamentului, care a aprobat joi moțiunea de cenzură depusă de [...] mai multe »
A picat Guvernul! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament​. Cum au votat politicienii din Timiș
Joi, 10.10.2019, a fost dezbătută în Parlament moțiunea de cenzură depusă de mai multe formațiuni politice din [...] mai multe »
Polițiștii nu mai au voie să folosească WhatsApp, Messenger sau Snapchat pentru a comunica între ei
Poliția Română le-a interzis polițiștilor să comunice folosind bine-cunoscutele aplicații mobile precum WhatsApp, [...] mai multe »
VIDEO| Româncă ucisă pe trotuar în timp ce își ținea copilul de mână
O tânără mamă româncă a fost lovită mortal pe trotuar, de un şofer italian în vârstă de 80 de ani. mai multe »
Circulaţie rutieră în condiţii de iarnă pe Transfăgărăşan
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă pe Transfăgărăşan, între Bâlea Cascadă şi Bâlea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou