Reactualizat la:

Andone: Vrem ca dupa meciul cu U Cluj sa fim campioni!

Andone: Vrem ca dupa meciul cu U Cluj sa fim campioni!
Antrenorul Ioan Andone nu credea că partida câştigată de CFR Cluj, scor 5-0, cu CS Mioveni, se va disputa având în vedere starea terenului, şi a subliniat că echipa sa trebuie să câştige meciul cu Universitatea Cluj pentru a-şi asigura titlul de campioană.

Rectifica

“Credeam că nu se va disputa această partidă pentru că erau condiţii improprii, dar vedeţi într-un campionat civilizat, în care zicem să ne respectăm, am jucat pe acest teren. În prima repriză am dat după minge, a fost o ţurcă, în repriza a doua a fost altceva. Important este că am luat puncte, am obţinut ce am vrut şi ne gândim la meciul de vineri. Robert Dumitru nu a amânat niciodată meciul. El a fost cu o oră înainte pe teren şi a spus că dă drumul, dar tot răul spre bine. Avem meciuri vineri şi duminică, e imposibil să joci cu aceiaşi jucători. Voi folosi două echipe pentru că nu ai cum în 48 de ore să recuperezi. Efectiv în 9 zile am avut patru jocuri şi e inuman în asemenea condiţii. Trebuie să ne supunem, dar e riscant. Trebuie să câştigăm meciul de vineri, dacă îl câştigăm, suntem campioni. Deci, suntem pe mâna noastră”, a declarat Andone, marţi seară, după meciul cu CS Mioveni.

 

Citeste si:

Show acvatic la Mioveni: CFR Cluj s-a impus cu 5-0!



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CLON CFR Cluj
Modou Sougou a plecat de la CFR Cluj. Senegalezul a semnat cu Olympique Marseille
Mijlocaşul senegalez al echipei CFR Cluj, Modou Sougou, a semnat, joi, un contract pe trei ani şi jumătate cu echipa [...] mai multe »
CFR Cluj a invins FC Lucerna, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa elveţiană FC Lucerna, într-un meci amical [...] mai multe »
CFR Cluj – Ferencvaros, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ferencvaros, în primul meci amical din [...] mai multe »
CFR Cluj, cea mai buna echipa din Romania in clasamentul pe 2012
Echipa CFR Cluj a urcat 11 poziţii şi ocupă locul 31, cu 190 de puncte, în clasamentul pe anul 2012 al [...] mai multe »
CFR Cluj, sapte meciuri de pregatire in Spania
Echipa CFR Cluj se va reuni în 10 ianuarie, direct în Spania, la Marbella, unde va efectua un cantonament de o [...] mai multe »
Viorel Nicoara, imprumutat de la CFR Cluj la Pandurii Targu Jiu
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a finalizat documentele pentru [...] mai multe »
Rafael Bastos a fost transferat la arabii de la Al Nassr
Clubul CFR 1907 Cluj şi Al Nassr SC au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al jucătorului [...] mai multe »
Bjelanovici: Inter este favorita, dar suntem fericiti ca vom intalni o echipa mare
Atacantul croat al echipei CFR Cluj, Sasa Bjelanovici, a precizat, joi, după tragerea la sorţi a 16-imilor de [...] mai multe »
Arpad Paszkany: Sunt convins ca vom face o performanta si cu Inter
Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, că este convins că în meciurile cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou