Reactualizat la:

Analize gratuite cu ocazia Săptămânii Astmului în România

Analize gratuite cu ocazia Săptămânii Astmului în România
Cluj-Napoca. Pe 4 mai se celebrează Ziua Mondială a Astmului, iar în acest sens de luni până vineri se vor face analize gratuite la Clinica de Pneumoftiziologie „Leon Daniello“ din Str. B.P. Haşdeu nr. 6.

Rectifica

Programările se fac la telefon:0264.597.453 interior 147, iar campania va avea următorul program: marţi, în Piaţa Unirii, la ora 13.00 va fi un flashmob cu scopul de a atrage atenţia publicului larg asupra acestei boli cronice, iar sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00, în Piata Avram Iancu, într-un cort special amenajat, se fac iar analize gratuite pentru depistarea astmului.


2010 este Anul Plămânului

Anul 2010 este declarat ca fiind Anul Plămânului în semn de recunoaştere a faptului că sute de milioane de oameni din întreaga lume suferă în fiecare an de boli respiratorii cronice ce pot fi tratate şi prevenite. “Scopul acestui An al Plămânului este să modifice modul în care oamenii se gândesc la plămânii lor. Dat fiindcă sunt  sute de milioane de oameni din întreaga lume care suferă în fiecare an de boli respiratorii, este vitală creşterea importanţei sănătăţii plămânului”, a spus Prof. Dr. Florin Mihălţan, Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie şi reprezentant al Global Initiative for Asthma (GINA). Campania va cuprinde patru centre urbane: Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Timp de o săptămâna, persoanele interesate să afle mai multe despre astmul bronşic vor avea acces la informaţii prin intermediul unei campanii directe.

 

foto: shutterstock.com



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou