Reactualizat la:

ANAF l-a detaşat în Ţara Moţilor pe funcţionarul care l-a "spânzurat" pe Avram Iancu

ANAF l-a detaşat în Ţara Moţilor pe funcţionarul care l-a "spânzurat" pe Avram Iancu
Funcţionarul public Csibi Barna, angajatul Direcţiei Finanţelor Publice a judeţului Harghita care l-a “spânzurat” pe Avram Iancu, a fost detaşat pentru şase luni de către preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, în Abrud, Judeţul Alba, oraşul în care a urmat clasele elementare fostul revoluţionar.

 (4 comentarii)

Rectifica

Csibi Barna va fi, totodată, cercetat şi de către Comsia de Disciplină pentru gestul său.

Potrivit şefului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Harghita, Kedves Imre, “detaşarea va intra în vigoare de luni şi are o durată de o jumătate de an”.

El a spus că ordinul şefului ANAF i-a fost înmânat lui Csibi Barna.

Csibi Barna a declarat vineri că “ordinul este legal” şi că îl va respecta.

Potrivit ANAF, Codul de conduită a funcţionarilor publici, stabileşte că, printre principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilor publici se numără şi prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcţiei publice.

De asemenea, articolul care se referă la “loialitatea faţă de autorităţile şi instituţiile publice” arată că funcţionarii publici au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.

Csibi Barna a solicitat, săptămâna trecută, autorizaţie de la Primăria Miercurea Ciuc pentru o manifestare dedicată Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, menită să aducă în atenţia locuitorilor din Miercurea Ciuc istoria evenimetelor din 1848-1849.

El a luat un manechin purtând pe figură o poză a lui Avram Iancu, pe care “l-a condamnat” şi apoi l-a spânzurat.

Manechinul care îl întruchipa pe Avram Iancu a fost “condamnat la moarte prin spânzurare” de un “tribunal” care l-a găsit vinovat de “crime împotriva umanităţii şi genocid”.

Marţi, pe blogul personal, Csibi Barna a făcut următoarea remarcă: “Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul lui. Aşa păţesc toţi cei care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”.

Parchetul Tribunalului Harghita s-a autosesizat şi îl va cerceta pe Csibi Barna pentru instigare la discriminare.

Avram Iancu a fost un revoluţionar român paşoptist, avocat transilvănean care a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 din Transilvania. El a fost conducătorul de fapt al Ţării Moţilor în anul 1849, calitate în care a comandat armata românilor transilvăneni, în alianţă cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluţionare maghiare ale lui Lajos Kossuth care vroiau să proclame un stat naţional ungar care să includă şi Transilvania.

El s-a născut în Munţii Apuseni într-o familie de moţi înstăriţi şi a urmat clasele elementare la Poiana Vadului şi Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj.

Mediafax



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou