Reactualizat la:

Amenzi pentru mai multe magazine care tineau apa minerala la 35 de grade Celsius!

Amenzi pentru mai multe magazine care tineau apa minerala la 35 de grade Celsius!
Cluj-Napoca. Câțiva agenţi economici din Cluj, care depozitau sticle cu apă minerală în curţile magazinelor, sub soare, la 35 de grade Celsius, au fost amendaţi cu suma totală de 67.000 de lei de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC).

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de CJPC Cluj, comisarii instituţiei au aplicat amenzi în valoarea totală de 67.000 lei le în urma unui control la 18 agenţi economici, la 12 dintre acestea fiind descoperite probleme. Printre hipermarketurile verificate se numără Auchan şi Real.

“Principalele neconformităţi constatate se referă la lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare/caracterizare a unor sortimente de ape minerale din import, depozitarea apelor minerale direct pe paviment, fără a fi asigurată protecţia împotriva contaminării ambalajelor, depozitarea diferitelor sortimente de ape minerale în curte, sub soare, la o temperatură de 35 de grade Celsius, timp de câteva zile. În urma controalelor au fost aplicate 15 sancţiuni, dintre care 11 amenzi în valoare de 67.000 lei şi patru avertismente”, se arată în document.

Reprezentanţii CJPC Cluj au avertizat că expunerea apei minerale la temperaturi de peste 25 de grade Celius, perioade îndelungate, “poate produce modificări ale parametrilor calitativi şi deformarea flacoanelor”.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou