Reactualizat la:

Amenzi pentru calitatea serviciilor la UPC

Amenzi pentru calitatea serviciilor la UPC
Cluj-Napoca. Amenzile se înmulţesc în cazul UPC, datorită faptului că operatorul TV prin cablu nu a dat semne că ar repara neregulile sesizate de comisarii de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Cluj.

 (1 comentariu)

Rectifica

A exista o decizie iniţială şi o amendă aplicată UPC datorită reclamaţiilor dese venite din partea clienţilor care se plângeau de diferenţe mari între contractele semnate şi facturile plătite, precum şi de calitatea serviciilor de relaţii cu clienţii. „UPC a primit o amendă de 60.000 de lei pentru nerespectarea deciziei anterioare. Au fost sesizate anumite nereguli: modul de comunicare cu consumatorii, felul cum preiau reclamaţiile, registratura, la nivel de contract semnat cu UPC şi act adiţional nu este un lanţ, adică există o diferenţă în momentul în care UPC-ul alocă un act adiţional prin telefonic. Este o diferenţă între ceea ce se semnează şi actul adiţional. Am luat decizia de a fi sancţionaţi cu 30.000 de lei şi a stopa practicile acelea incorecte. Am verificat şi am constatat că nu s-au conformat şi i-am amendat cu încă 60.000 de lei. Dacă nu se vor stopa vom solicita oprirea practicilor comerciale, adică strict serviciul de facturare, deci a nu mai factura la alte sume decât alte sume decât cele convenite între cele două părţi. Mai au la dispoziţie o lună de zile. Am pornit la ei cu amenzile cu 3000 de lei. Am încercat personal să discut cu cineva telefonic. 20 de minute am aşteptat, însă am fost pasat de la un operator la altul. Ieri am reuşit în 8-9 minute să discut cu cineva. Suma de 30.000 au contestat-o, iar cea de 60.000 numai ieri (n.r. luni) a fost aplicată. OPC Cluj a câştigat toate procesele în instanţă pe baza proceselor verbale încheiate”, a declarat Mircea Radu, directorul coordonator al CJPC Cluj. UPC şi-a retras o mare parte din personal la Cluj, iar comisarii clujeni au fost plimbaţi dintr-o parte în alta până să dea de cineva cu care să discute.

 

 Rareş Iordache

Citeşte şi:

 Probleme la localurile din centrul Clujului

Probleme la localurile din centrul Clujului

Cluj-Napoca. Irish Music Pub are probleme cu Protecţia Consumatorilor, după ce o acţiune a comisarilor clujeni la şapte localuri din municipiu a scos la iveală anumite nereguli în localul de pe strada Horea.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou