Reactualizat la:

Alteta Sa, Principele Radu vine la Cluj intr-un proiect de caritate

Alteta Sa, Principele Radu vine la Cluj intr-un proiect de caritate
Fundaţia de Caritate Herald anunţă prezenţa Alteţei Sale Regale, Principele Radu, la Dineul de Gală al Carităţii, dedicat companiilor şi actorilor sociali care au înţeles că în aceste vremuri, mai mult ca niciodată, societatea are nevoie de susţinere şi că implicarea socială este nu numai o datorie de onoare, ci şi un scop care aduce cu sine beneficii multiple atât pentru companie cât şi pentru societate.

Dineul va avea loc în 14 octombrie ora 18,30 la Hotel City Plaza. De asemenea, publicul prezent la Dineul de Gală al Carităţii va fi delectat de un microrecital vocal sustinut de mezzo soprana Iulia Merca de la Opera Naţională Română Cluj-Napoca.Participanţii la acest eveniment vor avea posibilitatea să se implice în realizarea proiectului „Casa în care să-mi cresc copilul!”, prin sumele donate.

Proiectul vine în sprijinul a şase mame singure aflate în asistenţa Fundaţiei de Caritate Herald care vor locui pentru prima dată într-un spaţiu decent, al lor. Acest fapt le va permite să ducă o viaţă liniştită, fără a mai trăi cu incertitudinea provocată de locuirea în spaţii inadecvate, insalubre, nesigure. Domiciliul stabil îi va feri pe copii de stresul provocat de schimbarea şcolii sau a grădiniţei, ori de câte ori mama îşi schimbă domiciliul.

Louinţele urmează a fi construite în localitatea Apahida, judeţul Cluj, pe un teren donat de o familie clujeana. Pentru construcţia efectivă a locuinţelor Fundaţia de Caritate Herald are nevoie de suma de 100.000 de euro.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou