Reactualizat la:

Alte trei puncte de neocolit la Noaptea Muzeelor:Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei precum şi Muzeul ”Octavian Goga” Ciucea

Alte trei puncte de neocolit la Noaptea Muzeelor:Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei precum şi Muzeul ”Octavian Goga” Ciucea
Cluj-Napoca. Pe lângă muzeele academice din Cluj-Napoca, la Noaptea Muzeelor vor participa şţi cele aflate sub autoritatea Consiliului JudeţeanCluj.

Rectifica

Cu acest prilej, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei precum şi Muzeul ”Octavian Goga” Ciucea vor putea fi vizitate gratuit. La fel ca în fiecare an, Consiliul Judeţean Cluj a decis ca, prin intermediul celor trei muzee care funcţionează sub autoritatea sa, să participe la Festivalul European Noaptea Muzeelor, asigurând accesul gratuit al vizitatorilor. În acest fel, Consiliul Judeţean acţionează în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, facilitând accesul clujenilor la cultură, educaţie şi cunoaştere”, a delcarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Muzeul de Artă Cluj, cu sediul în Piaţa Unirii, nr. 30 invită publicul vizitator la un program special realizat cu ocazia Nopţii Muzeelor, sub genericul „TV Mania”. Principalele acţiuni desfăşurate cu prilejul acestui eveniment sunt următoarele:

Ora 18.00 – În aşteptarea nopţii: vernisajul expoziţiei de sculptură în bronz şi fân „Arkhai” a artistului plastic Ernő Ciupe Bartha, Galeria Quadro (str. Napoca 4-6). Proiecţii de filme documentare de artă având ca subiect opera artistului (orele 18-24).

Ora 19.30 – „Călătorirea” artistului cu televizorul. Happening pe traseul Galeria Quadro (str. Napoca 4-6) – Muzeul de Artă Cluj-Napoca (Piaţa Unirii nr. 30).

Ora 20.00 – vernisajul expoziţiei „TV mania” realizate de artistul plastic Ernő Ciupe Bartha, Muzeul de artă Cluj (program de vizitare între orele 20.00- 24.00). Expoziţia cuprinde o serie de sculpturi-obiecte având ca temă „televizorul”, privit cu umor şi ironie ca obiect integrat până la contopire în existenţa noastră cotidiană.

Orele 21.00–22.00Artă şi televiziune. Interviuri live cu realizatori de televiziune clujeni. Invitaţi: Dinu Criste, Alin Gelmărean, Karen Attila Sebesi, Ovidiu Pecican

(curtea Muzeului de Artă Cluj-Napoca – în caz de timp nefavorabil, Casa Municipală de Cultură, Piaţa Unirii nr. 24 ).

Orele 22.00-24.00 – Proiecţii de filme documentare de artă realizate de TVR Cluj. (ARTDELENISME: Ovidiu Avram – durata. 26’, Nicolae Maniu – durata 27’ Ioan Sbârciu –durata 27’; „EVADAREA DIN COCHILIE – Liviu Mocanu” – durata 20′; „Radu Şerban – profil de pictor” – durata 9′, „GRADINA RAIULUI – Florin Ştefan” – durata 9’)

Ora 24.00 – Proiecţia filmului „Circul vesel” oferit în avanpremieră de Festivalul de Film Transilvania –TIFF (curtea Muzeului de Artă Cluj-Napoca – în caz de timp nefavorabil, Casa Municipală de Cultură, Piaţa Unirii nr. 24 ).

 

  Program prelungit va fi şi la Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca, Secţia Pavilionară, din str. Memorandumului, nr. 21, unde intrarea va fi gratuită între orele 12.00 – 22.00. Secţia Pavilionară este găzduită într-o valoroasă clădire, monument de arhitectură din secolul al XVI-lea, cunoscut sub numele de „Reduta”, sala mare de la etaj fiind martora tăcută a multor evenimente din istoria tumultoasă a Transilvaniei, dar şi a oraşului. Aici a avut loc, cu intermitenţe, până în 1865 Dieta Transilvaniei, în 1894 Sala Mare a găzduit Procesul Memorandiştilor, tot aici au concertat Franz Liszt, Bèla Bártok şi George Enescu.

Cei interesaţi vor putea să viziteze expoziţia permanentă a muzeului, care oferă un tablou real al culturii materiale şi spirituale a populaţiei din Transilvania. În cadrul expoziţiei permanente s-a reconstituit, cu ajutorul exponatelor valoroase de care dispune muzeul, un univers rural caracterizat prin organicitate, complexitate, coerenţa funcţională a componentelor sale şi forţa de a se autopromova, în ciuda dificultăţilor, prin tenacitate şi capacitate de adaptare.

Vizitatorii mai au la dispoziţie şi o expoziţie temporară de autor intitulată „Farmecul modelelor tradiţionale săseşti şi maghiare în ceramica contemporană a artistului Leş Gabor – 40 de ani de activitate”, expoziţie ce prezintă piese de ceramică contemporană realizate în stilul şi tehnica centrelor de olari săseşti şi ungureşti din Transilvania, astăzi dispărute. Expoziţia temporară este deschisă pentru public în perioada 14-30 mai 2010, între orele 9.00-17.00.

 

Muzeul ”Octavian Goga” din Ciucea, str. Principală, nr.2, jud. Cluj, va avea, de asemenea, program prelungit până la ora 22.00, program care poate fi adaptat în funcţie de solicitările publicului vizitator. 

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou