Reactualizat la:

Alin Tişe: vom începe dezbaterea publică pentru reorganizarea administrativ-teritorială, poate şi un referendum

Alin Tişe: vom începe dezbaterea publică pentru reorganizarea administrativ-teritorială, poate şi un referendum
CLUJ-NAPOCA. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că va începe o dezbatere publică privind reorganizarea administrativ-teritorială la nivelul judeţului Cluj.

Rectifica

Acesta a mai adăugat că are în vedere şi organizarea unui referendum la nivelul judeţului. Preşedintele CJ Cluj a explicat că în acest moment există comune care au sub 1000 de locuitori (1,13%), 36 % din comunele din judeţul Cluj au sub 2000 de locuitori, iar 49% au o populaţie sub 5000 de locuitori. Doar nouă comune din judeţ au o populaţie de peste 5000 de locuitori.

Acest demers are la bază o analiză în ceea ce priveşte situaţia judeţului, este o dezbatere publică fără a se înţelege că noi impunem unei anumite localităţi comasarea cu altă localitate sau de ce nu, desfiinţarea acelei localităţi. Este un demers pentru a intra într-o dezbatere publică, de ce nu şi un referendum la nivelul judeţului pentru a avea în ce măsură actualele unităţi administrativ teritoriale pot să existe mai departe sau pentru eficienţa actului administrativ le putem comasa. La o analiză simplă există unităţi administrativ teritoriale care nu au capacitate administrativă, venitul pe cap de locuitor este foarte redusă, aşa încât acea comună nu-şi asigură din bugetul propriu nici măcar funcţionarea pe întreg anul, după cum există comunităţi foarte bogate datorită investitorilor care au ajuns acolo. Există comune care au sub 1000 de locuitori, există aproape 40% din comune care au populaţia sub 2000 de locuitori, tendinţa din UE e de a avea undeva între 5000 şi 8000 de locuitori” a declarat Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj.

Potrivit lui Tişe, 64% dintre primarii chestionaţi cu privire la reorganizarea administrativ-teritorială la nivelul judeţului Cluj au agreat ideea dezbaterii publice cu populaţia. Vom începe dezbatarea publică, nu vom obliga comunităţile la nimic. Dacă am reuşi să determinăm la nivelul judeţului o chestiune de judeţ pilot de organizare administrativ teritorială, iar pe cale de ocnsecinţă să creştem eficientizarea cheltuirii banului public. Demersul nostru porneşte de la o analiză amplă a realităţilor societăţii clujene. Concluzia care se desprinde din aceasta este necesitatea unei reformări a sistemului de organizare administrativ-teritorial, prin comasarea actualelor comune în noi unităţi administrativ-teritoriale mai mari, ceea ce ar conduce la creşterea capacităţii administrative, dezvoltarea echilibrată în domeniul infrastructurii de bază, creşterea calităţii serviciilor publice, dar şi a bugetelor locale, în acelaşi timp având ca şi consecinţă scăderea cheltuielilor administrative. Este un prim pas spre o dezbatere în acest sens, primăriilor din judeţ cerându-li-se să-şi exprime, într-o primă fază, punctul de vedere asupra acestui demers al nostru. Nu e vorba de a obliga comunele sau de a dispune. Avem în vedere organizarea unor dezbateri care să respecte voinţa oamenilor din acele localităţi”, consideră preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou