8. februarie 2012 15:32; Reactualizat la: 8.02.2012 16:16


Alegeri la Universitatea din Oradea

Alegeri la Universitatea din Oradea
Pentru funcţia de rectorul al Universităţii candidează prof. Cornel Antal, rectorul în exerciţiu, şi prfo. Gheorghe Ionescu, liderul Sindicatului Universităţii.

Universitarii orădeni îşi votează miercuri rectorul şi membrii în Senatul Universităţii. Procesul de vot a început astăzi, la ora 08:00 şi se va încheia la ora 18. Alegerile au loc în Sala de Jocuri Sportive a Universităţii. Conform listelor afişate pe site-ul Universităţii, la butonul Alegeri academice 2011 – 2012, există un total de 1.143 de alegători, din care 1.062 sunt cadre didactice, opt cercetători şi 73, studenţi, membrii în Senatul universitar şi în Consiliile facultăţilor. Studenţii participă doar la votul pentru alegerea rectorului. Alegerile sunt valide doar dacă la vot participă majoritatea electorilor cu drept de vot. În cazul alegerilor pentru funcţia de rector este vorba de o majoritate de 572 de electori, iar pentru alegerea membrilor în Senat este nevoie de o majoritate de 536 de alegători. Aceştia se prezintă la vot cu acte de identitate.

Cu puţin timp după ora 11:00, rectorul în exerciţiu, Cornel Antal, şi-a exercitat dreptul la vot.

„Am venit să-mi votez şefii”, a spus glumind rectorul Antal, făcând referire la faptul că potrivit noilor reglementări din Legea Educaţiei, Senatul universitar va avea puteri mai mari decât avea până în prezent.

Şi contracandidatul rectorului Antal, profesorul Gheorghe Ionescu, şi-a exercitat astăzi dreptul la vot. Acesta s-a prezentat la vot imediat după deschiderea urnelor.

Până la ora 13:00, la vot s-au prezentat 46% din totalul alegătorilor cu drept la vot.

A fost înregistrat şi un incident: o persoană a uitat să introducă buletinele de vot ştampilate în urnă. Acestea au fost lăsate pe masa secţiei de votare.

„Situaţia a fost semnalată preşedintelui secţiei de votare, şef lucrări dr. ing. Ioan Hathazi, care a anulat ambele buletine – atât cel pentru funcţia de rector, cât şi cel pentru candidaţii pentru Senat. Cazul a fost consemnat într-un proces verbal semnat de preşedintele de secţie, precum şi de responsabilul de facultate”, a declarat Olimpia Popoviciu, purtătorul de cuvânt al Universităţii.

Pentru a dovedi transparenţă totală, după închiderea procesului de votare, numărătoarea voturilor se va face de faţă cu observatorii şi cu presa acreditată, în Sala de Jocuri a Universităţii.

Crina Dobocan

 


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Caminul Felix, 20 de ani de activitate
Fundaţia „Căminul Felix” din Oradea aniversează 20 ani de activitate, în cadrul unui eveniment cultural care va [...] mai multe »
Proiectul educativ Elvetia in Scoala ta
Alpii, ciocolata, brânzeturile, lacurile glaciare, toate au prins viaţa la Şcoala „Constantin Şerban” din [...] mai multe »
Promenada pe malul drept al Crisului Repede
Administraţia Bazinală de Apă Crişuri în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea au prezentat joi lucrările de [...] mai multe »
Scoala mamei continua la Maternitatea Oradea
Femeile, mai exact graviduţele care vor să nască fără dureri şi să ştie din timp ce înseamnă practic o [...] mai multe »
Peste 38.000 de ferimeri au solicitat sprijinul pe suprafata
APIA Bihor reaminteşte fermierilor că termenul fără penalizari de primire a cererilor de plată pentru [...] mai multe »
Se cauta sudori pentru Norvegia
AJOFM Bihor ofera zece locuri de muncă pentru sudori, pentru construcţia, repararea şi întreţinerea instalaţiilor [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou