Reactualizat la:

Agricultorii nu vor mai primi începând cu anul acesta sprijinul financiar la culturile energetice

Agricultorii nu vor mai primi începând cu anul acesta sprijinul financiar la culturile energetice
Comisia Europeană (CE) a luat decizia de a renunţa la acordarea sprijinului financiar pentru culturi energetice, în contextul în care obiectivul pentru care a fost introdus, respectiv creşterea suprafeţelor cultivate cu aceste plante, a fost atins mai repede decât se preconizase, informează MADR.

Rectifica

Potrivit unui comunicat remis joi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în Regulamentul CE se precizează că “datorită unor evoluţii recente din sectorul bioenergiei şi, în special cererii mari de produse din acest sector pe piaţa internaţională şi introducerii de obiective obligatorii pentru 2020 pentru cota parte din bioenergie în total combustibil, nu mai există suficiente motive pentru a acorda ajutor specific pentru culturile energetice”. Totodată, în Anexa 1 a Regulamentului (CE) nr. 73/2009, în lista privind schemele de sprijin, pentru culturile energetice există menţiunea  „numai pentru anul 2009”.

Sprijinul pentru culturile energetice s-a acordat până în anul 2009 inclusiv, tuturor fermierilor din statele membre care au încheiat contracte cu producătorii de biocarburanţi, colectori sau prim procesatori şi au preluat cantităţile contractate în vederea obţinerii de energii alternative. La nivelul UE, plata maximă a fost stabilită la 45 euro/ha în limita unui plafon maxim de 2.000.000 ha.

La nivelul României, în anul 2007 s-au acordat aceste plăţi pentru o suprafaţă totală de circa 22.000 ha, în valoare totală de aproximativ 682.519 euro. Pentru anul 2008, suprafaţa a fost de cca. 32.650 de hectare, cu o valoare totală de 1.470.000 euro, iar pentru anul 2009 plăţile sunt în curs de acordare, suprafaţa determinată fiind de 69.509 hectare cu o valoare totală de aproximativ 3.128.000 euro.

Susra NewsIn



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou