Reactualizat la:

Accident mortal in Floresti. Un tanar de 20 de ani a intrat din plin intr-un grup de oameni si a omorat trei persoane

Accident mortal in Floresti. Un tanar de 20 de ani a intrat din plin intr-un grup de oameni si a omorat trei persoane
La data de 31 decembrie ora 23.58, pe strada Horea din localitatea Florești, județul Cluj, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a trei persoane (27, 33, respectiv 3 ani), conducătorul autovehiculului părăsind locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Rectifica

Cei trei pietoni au fost surprinși și accidentați în timp ce se aflau pe partea carosabilă a străzii Horea în vederea aprinderii de materiale pirotehnice. “Aceștia nu au respectat norma privind circulația pe drumurile publice”, a precizat Anca Sidonia Bolba, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.

Șoferul autoturismului, Răzvan M. de 20 ani, din Cluj-Napoca a fost identificat ulterior de polițiști. Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Acesta va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Fetița a fost adusă la urgențe cu traumatisme grave, dar în cursul dimineții s-a înregistrat decesul acesteia. „În jurul orei 0:40, la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului de Copii Cluj, a fost adusă o fetiță de trei ani și șase luni, victimă a unui accident rutier. Fetița a fost înregistrată cu șoc traumatic, iar la noi s-a înregistrat un politraumatism cranian și în special abdominal, cu ruptură de splină, contuzie hepatică și contuzie pancreatică. S-a intervenit chirurgical pentru stoparea hemoragiei, dar din păcate hemoragia a fost atât de severă, încât intervenția s-a terminat în jurul 3 dimineață, iar la ora 6.50 s-a declarat decesul”, a declarat pentru Transilvania L!VE doctorul Călin Lazăr, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Totul despre relațiile online
Dacă încă nu ți-ai găsit jumătatea nu trebuie să intri în panică, indiferent de vârstă. mai multe »
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou