Reactualizat la:

364 de dosare punctate pentru doar 23 de locuințe ANL

364 de dosare punctate pentru doar 23 de locuințe ANL © Foto: PMO
A fost publicată ordinea de repartiție pentru apartamentele ANL din Oradea. Au fost punctate 364 de dosare.

Rectifica

Urmare a faptului că în precedenta comunicare nu erau furnizate informațiile complete, la zi, în legătură cu fondul locativ ANL disponibil efectiv, Primăria Oradea a revenit cu un comunicat de presă, cu rolul de a limpezi situația.

Astfel, Primăria Oradea comunică următoarele:

Pentru anul 2019, au rămas nerepartizate un număr de 23 de apartamente de tip ANL cu două camere, situate pe strada Balogh István, în blocurile ANL proaspăt construite din zona Căii Aradului. Aceste apartamente urmează să fie repartizate solicitanților, conform listei de priorități, care urmează să fie aprobată în cadrul Consiliului Local.

Primăria Oradea subliniază faptul că repartizarea locuinţelor se face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare atât locuințele libere din fondul existent, cât şi locuinţele ce urmează a fi finalizate în cadrul unor obiective de investiţii aprobate şi cuprinse în programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, precum și locuințele care se vor elibera pe parcursul anului.

Lista de priorități se stabileşte anual. Solicitanții înscrişi în lista de priorități, cu respectarea criteriilor de la pct. 1, 2 şi 3, care nu pot beneficia de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil în anul respectiv, pot primi repartiţii în anii următori, în limita fondului disponibil în fiecare an şi în noua ordine de prioritate stabilită.

Persoanele ale căror dosare nu au fost respinse și se află pe lista aprobată anul acesta, vor primi repartiție în funcție de apartamentele care se vor elibera, în ordinea punctajului obținut și au posibilitatea de a depune solicitări și în anii următori, luându-se în considerare și vechimea cererii solicitantului, transmite Primăria Oradea.

Anul trecut, concurență mai mică

Solicitanții care s-au înscris în anul 2017 pentru a li se repartiza locuințe ANL au beneficiat de pe urma faptului că în anul 2018 s-au finalizat cele trei blocuri cu șase scări, din Calea Aradului. Însă participanții la sesiunea organizată în perioada 1 noiembrie – 31 decembrie 2018, deși avizați despre existența noilor blocuri ANL construite, nu au șansa de a avea acces la cele 132 de apartamente din ANL Calea Aradului tocmai din cauza faptului că au prioritate cei aflați în listele de așteptare constituite în 2017.

Prin purtătorul său de cuvânt, Primăria Oradea transmite că are obligația să organizeze anual asemenea sesiuni de repartiție a locuințelor ANL, indiferent că se construiesc sau nu locuințe noi, pentru a exista un fond cu potențiali chiriași, înscriși într-o listă cu ordinea de repartiție, în situația în care se eliberează asemenea locuințe, în cele trei locații ANL, din Calea Aradului, Bdul Decebal și Bdul Ștefan cel Mare.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ex-prefectul Pop: oricare primar din judet ar fi mai competent ca ministru al transporturilor ca „reciclatul” Cuc
Fostul prefect Claudiu Pop, tras pe dreapta inclusiv în PSD, s-a pronunţat, într-o postare pe internet, pe propunerea [...] mai multe »
Fereastră spre diferite culturi și țări
Proiect internațional care îmbogățește predarea și învățarea, derulat la Liceul Vocaţional Pedagogic [...] mai multe »
Producătorii, sprijiniți să pătrundă pe piețele internaționale
Programul de informare și promovare a produselor agricole la nivelul Uniunii Europene a fost relansat. mai multe »
Fondul de Mediu vine cu lămuriri despre „Casa Verde”
Cum unii instalatori încearcă să-și atragă de pe acum clienți în cadrul programului, finanțatorul vine cu o [...] mai multe »
Se închide Pescăria Cefa! Cormoranii mănâncă 60% din pește
Cel mai mare producător de crap din România, Pro Acva Cefa e pe cale să devină istorie. Primul heleşteu datează [...] mai multe »
Tânărul șofer drogat și băut a fost reținut
Șoferul teribilist, care a produs un accident mortal în timp ce conducea sub influența drogurilor și a băuturilor [...] mai multe »
Compania de Apă lucrează la remedierea avariei
Echipele Companiei de Apă Oradea lucrează de zor la avaria produsă în cursul zilei de miercuri pe bulevardul Decebal. mai multe »
Doctoriță falsă în Oradea. Orădeanca efectua proceduri estetice faciale
Polițiștii bihoreni au efectuat două percheziții pentru documentarea activității infracționale a unei orădence [...] mai multe »
Șoferiță încarcerată în urma unui accident rutier
Pompierii militari au intervenit în seara zilei de miercuri, 20 februarie, pentru a elibera o șoferiță rămasă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou