Reactualizat la:

30 septembrie – termen pentru plata impozitelor şi taxelor locale

30 septembrie – termen pentru plata impozitelor şi taxelor locale
În conformitate cu prevederile Codului fiscal, impozitele/taxele locale se plătesc anual, în două tranşe egale, iar termenele de plată sunt 31 martie şi 30 septembrie, pentru sumele din anul în curs. Fac excepţie taxa de reclamă şi publicitate, taxa hotelieră, taxa vehicule lente şi impozitul pe spectacole a căror termene de plată sunt 10 a lunii următoare, 15 a lunii următoare, respectiv 31 martie pentru taxa vehicule lente .

Rectifica

Până în prezent şi-au achitat impozitele 71% dintre persoanele fizice şi 59% dintre persoanele juridice.

Persoanele fizice care achită integral pâna la data de 30 septembrie 2010 impozitele recalculate, pentru diferenţele rezultate beneficiază de bonificaţia de 10% stabilită prin hotărârea Consiliului local pentru acest an. Pentru anul fiscal 2010, termenul de plată a diferenţelor de impozit este 31 decembrie 2010.

Cei care au în proprietate două sau mai multe clădiri începând cu data de 1 iulie 2010 datorează un impozit pe clădiri, majorat, după cum urmează:

– cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

– cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

– cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

Nu intră sub incidenţa acestei obligaţii persoanele fizice care deţin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune legală. În cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri, în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.

Persoanele cu două sau mai multe proprietăţi (indiferent prin ce mod a dobândit aceste proprietăţi) au obligaţia să depună o declaraţie specială la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în raza cărora îşi au domiciliul, precum şi la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora.

Declaraţia specială se depune la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale din P-ţa Unirii nr.1, cam.1, zilnic între orele 8,30-16,30, iar joi între orele 8,30-18,30. Modelul declaraţiei speciale se poate obţine de la sediul Direcţiei Impozite şi Taxe Locale.

În ceea ce-i priveşte pe proprietarii de autovehicule, impozitul se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a maşinii, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracţiune din aceasta cu sume corespunzătoare din tabelul următor:

Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2001 cmc şi 2600 cmc inclusiv – 72 lei

Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2601 cmc şi 3000cmc inclusiv – 144 lei

Autoturisme cu capacitatea cilindrică peste 3001 cmc – 290 lei

Persoanele fizice sau juridice care au dobândit/înstrăinat dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport au obligaţia să depună declaraţia fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale în a cărui rază de competenţă îşi au domiciliul fiscal, indiferent de durata deţinerii mijlocului de transport respectiv, chiar şi în cazul în care, în aceeaşi zi, imediat după dobândire, are loc înstrăinarea acestui obiect impozabil.

Contribuabilii persoane juridice/fizice pot solicita înregistrarea ca utilizator al sistemului electronic de încasare a impozitelor şi taxelor locale (parola de acces este confidenţială) printr-o cerere tip şi o copie CUI/CIF sau BI/CI pe care le vor transmite la adresa de e-mail incasareimpozite@primariaclujnapoca.ro.

Taguri: , , , , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou