Reactualizat la:

Învaţă de la francezi

CLUJ-NAPOCA. Bibliotecarii clujeni care lucrează în servicul de bibliotecă mobilă sunt instruiţi în această perioadă de lectori din Franţa. De ieri până în 12 septembrie, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga“ Cluj, în colaborare cu Mediateca Departamentală Allier, organizează un curs de formare profesională atât pentru cei care lucreză în cadrul proiectului Bibliobus, cât şi pentru personalul de specialitate din cadrul bibliotecii judeţene.

Cursurile au un caracter interactiv şi constituie prilejul de a analiza diferenţele şi asemănările dintre sistemul bibliotecilor din Franţa şi cel din România. „În Franţa serviciul de bibliotecă pentru mediul rural se face doar cu Bibliobusuri, în timp ce în România Bibliobusul e un supliment“, a precizat Doina Popa, director BJC. În cursul săptămânii se vor desfăşura ateliere de lucru şi activităţi demonstrative şi pentru bibliotecarii din mediul rural. Vineri va fi evaluat proiectul şi modalităţiile de continuare a colaborării profesionale dintre Mediateca Departamentală Allier şi BJC.

Departament separat
Bibliobusul, adică Serviciul de Biblioteca Mobilă este organizat în cadrul BJC ca departament de sine stătător şi pune la dispoziţia publicului o colecţie de peste 25.000 de documente. Serviciul de Bibliotecă Mobilă s-a realizat în cadrul cooperării descentralizate Cluj-Allier având ca parteneri Consiliul Judeţean Cluj, prin BJC, Consiliul General Allier prin Mediateca Departamentală Allier şi Guvernul Republicii Franţa prin Ministerul Afacerilor Externe.

Raluca Bugnar

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou