Reactualizat la:

"Închiriez logodnic" pentru Anul Nou chinezesc

"Închiriez logodnic" pentru Anul Nou chinezesc
Internetul a făcut să explodeze îchirierea unor parteneri care pot fi prezentaţi părinţilor în vacanţa de Anul Nou din China, pentru a le asigura liniştea că vor avea un moştenitor.

Rectifica

Tinerele domnişoare din China, din ce în ce mai procupate de carieră, nu mai au timp să-şi facă iubiţi. Ce te faci însă atunci când mama şi tata vor să te vadă la casa ta? Cu orice preţ! Nu, nu chiar orice preţ, ci unul anume. Mai precis, 530 de euro a oferit o chinezoică de 28 de ani pentru un sejur de zece zile la părinţii ei.

New York Times scrie că tânărul închiriat trebuie totuşi să îndeplinească anumite criterii: să aibă între 1,70m şi 1,80m, să nu fie prea slab, să se poarte frumos, să aibă studii superioare şi dacă se poate să poarte ochelari, “un semn de erudiţie pentru tatăl ei”. “Cuplul” însă, nu va împărţi aceeaşi cameră.

Publicaţia americană scrie că este o practică din ce în ce mai des întâlnită în China, iar internetul a făcut să explodeze acest tip de tranzacţii. Sunt tineri, fete sau băieţi care se propun chiar spre închiriere, unii pentru bani, alţii pentru distracţie. Practica presupune însă şi riscuri. Un tânăr a povestit cum fata pe care a dus-o acasă uita mereu ce spunea, iar el trebuia să repare inadvertenţele din discursul partenerei sale.

Şi marketingul este foarte important. Un student de 23 de ani, care nu are bani ca să meargă la părinţii lui de sărbători, s-a închiriat deja de două ori până acum, conform principiului “clientul nostru, stăpânul nostru”.  El are şi un sfat pentru cei care vor să ai succes în afaceri: “Atâta timp cât are nevoie de un prieten, eu nu am condiţii. Clienta este regina”.

Problema este în special pentru fetele care provin din mediul rural. Dacă o tânără până în 25 de ani se duce acasă cu cineva de sărbători, a salvat cumva onoarea familiei, dar dacă trece de această vârstă oamenii încep să o considere anormală sau bolnavă şi cu greu se mai poate mărita.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Zeci de morti si raniti la un festival religios din Madeira
Tragedie la un festival religios din Portugalia. Zeci de persoane au decedat după ce un copac a căzut peste acestea [...] mai multe »
Arestati dupa ce au piratat un episod din Game of Thrones
Patru persoane suspectate că ar fi difuzat un episod nelansat din serialul "Game of Thrones" au fost arestate de [...] mai multe »
Bancomat furat cu excavatorul în toiul nopții
Câţiva hoţi din Marea Britanie au dat o lovitură greu de egalat. Ei au furat un bancomat cu ajutorul unui excavator. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou