Reactualizat la:

Încă 21 de ambulanţe noi!

Încă 21 de ambulanţe noi!
CLUJ-NAPOCA. Parcul auto al Autorităţii de Sănătate Publică Cluj s-a înnoit cu încă 21 de ambulanţe noi. Ambulanţele sunt pentru transportul pacienţilor, din care un număr de 16 pot transporta un singur pacient, iar restul de 5 sunt destinate pentru transportarea mai multor pacienţi.

„Cele 5 ambulanţe pentru transportarea mai multor pacieţi sunt dotate cu scaune, iar pacienţii care pot fi transportaţi aici sunt cei răniţi, sau cei dializaţi. Maşinile sunt dotate cu aer condiţionat, sunt încălzite, climatronic etc.”, a precizat directorul Serviciului de Ambulanţă al judeţului Cluj, Horia Simu. Ambulanţele noi aduse vor înlocui vechile Dacii, care nu mai corespund din punct de vedere tehnic, mai ales ca peste 85% din ambulanţele vechi vor intra în procesul de casare. În această luna, Autoritatea de Sănătate Publică Cluj va mai primi un număr de trei autosanitare de consultaţii, pentru medici şi asistente. Aceste ambulanţe fac parte dintr-un program al Ministerului Sănătăţii de dotare a serviciilor de urgenţă din ţară.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou