Reactualizat la:

Împotriva consumului de droguri

Împotriva consumului de droguri
Săptămâna dedicată prevenirii criminalităţii continua, astăzi fiind programate activităţi prin care prin care tinerii să fie informaşi despre efectele consumului de droguri.

12.30: concurs de creaţii artistice pe tema „Efectele consumului de droguri” la care participă liceeni clujeni (la sediul Asociaţiei Caritas Eparhial greco-catolic Cluj)
14.00: debate – „Testările antidrog sunt justificate în licee” – Grup Şcolar Alexandru Borza, orele 14.00
14.30: campanie stradală în parteneriat cu Asociaţia Caritas Eparhial greco-catolic Cluj şi voluntari – 14.30


Bine de ştiut
Cine sunt tinerii care consumă alcool?

– “sclavi ai grupului” – cei care nu pot spune “NU” grupului de apartenenţă; care doresc prin adoptarea acestui comportament al grupului să fie acceptaţi sau să îşi câştige o anumită poziţie în grup: „Beau fiindcă şi prietenii mei o fac” sau „Beau fiindcă altfel ceilalţi vor râde de mine!”

– “sclavi ai propriei imagini” – persoane care recurg la acest comportament pentru a-şi crea sau menţine o anumită imagine publică.
„Beau fiindcă asta fac bărbaţii!”, „Şi fetele beau la fel ca băieţii!” sau „Beau fiindcă voi fi mai puternic şi mai interesant!”

“sclavi ai propriilor slăbiciuni” – persoane care consumă alcool fiindcă cred că acesta le va rezolva problemele.
„Am o groază de probleme pe care nu ştiu să le rezolv!” sau „Beau fiindcă îmi place!”

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou