Reactualizat la:

2015, anul marilor capturi de droguri

2015, anul marilor capturi de droguri © Foto: Captură video/ Poliția Română
Poliţia Română a desfăşurat, în 2015, peste 600 de acţiuni şi a destructurat peste 60 de grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri.

„Anul 2015 a fost anul marilor capturi de droguri, scoase de polițiștii români de pe piața. În luna aprilie, poliţiştii au ridicat 70 de kg. de cocaină neagră, care erau disimulate în piese de mobilier, iar în luna iulie au ridicat 333 de kg. de heroină transportate cu două autotrenuri”, potrivit Poliției Române.

Anul trecut, poliţiştii antidrog, specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul Poliţiei Române, au continuat să acţioneze pentru reducerea consumului şi traficului de droguri.

Ei au efectuat peste 1.500 de percheziţii, au pus în aplicare mandate de aducere şi au ridicat din locuinţele celor vizaţi atât droguri de risc şi de mare risc, cât şi alte mijloace de probă.

„În lupta împotriva traficului şi consumului de droguri, poliţiştii antidrog au beneficiat de sprijinul structurilor centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române. De asemenea, aceştia au cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi cu Serviciul Român de Informaţii. Activităţile desfăşurate de poliţişti, au avut loc în cadrul unor dosare aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T.”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

2015 – ANUL MARILOR CAPTURI DE DROGURI Poliţia Română a desfăşurat, anul trecut, peste 600 de acţiuni şi a destructurat peste 60 de grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri. Anul 2015 a fost anul marilor capturi de droguri , scoase de polițiștii români de pe piața. În luna aprilie, poliţiştii au ridicat 70 de kg. de cocaină neagră, care erau disimulate în piese de mobilier, iar în luna iulie au ridicat 333 de kg. de heroină transportate cu două autotrenuri. Comunicatul complet aici:https://www.politiaromana.ro/ro/stiri/2015-anul-marilor-capturi-de-droguri

Posted by Politia Romana – www.politiaromana.ro on Monday, 4 January 2016

Printre cele mai răsunătoare acțiuni sunt cele în urma cărora cantități impresionante de droguri de mare risc au fost scoase din piața de consum de către polițiștii români.

Astfel, în  aprilie 2015, poliţiştii au ridicat 70 de kg. de cocaină de culoare neagră, livrate din Germania, în valoare de 4.200.000 de euro. Pentru a le ascunde, cei în cauză injectaseră drogurile în pereţii interiori ai unor corpuri de mobilă. Toți cei în cauză au fost arestați. În acest caz s-a colaborat cu autoritățile din Germania.

De asemenea, în luna iulie, poliţiştii au ridicat 333 de kg. de heroină care erau disimulate în rezervorul unui autotren şi au efectuat în aceeași cauză 5 percheziţii, ridicând 136.000 de euro, 2 autoturisme de lux, mai multe telefoane mobile, calculatoare şi laptop-uri.  Și în acest caz, membrii grupării au fost arestați și cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.


Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Cel mai căutat job din România!
Toţi românii visează să devină consultanţi fiscali, după ce Guvernul şi-a anunţat planul îndrăzneţ de [...] mai multe »
Aur pentru Cătălina Ponor la Campionatul European
Gimnasta Cătălina Ponor a obținut, duminică, medalia de aur la proba de bârnă din cadrul Campionatelor Europene [...] mai multe »
ITF i-a retras acreditarea lui Ilie Nastase. Acesta nu va mai putea participa la meciurile din Fed Cup
Fostul tenismen și căpitan nejucător al echipei României la Fed Cup, Ilie Năstase nu va mai putea participa la [...] mai multe »
Ilie Nastase, anchetat de Federatia Internationala de Tenis, pentru un comentariu rasist la adresa Serenei Williams
Ilie Năstase a provocat un scandal la conferința de presă înaintea barajului de menținere în Grupa Mondială II [...] mai multe »
Al Di Meola vine la Timişoara
Artistul mărturiseşte că Beatles şi Astor Piazzolla sunt influențele majore ce stau în spatele stilului său [...] mai multe »
Fără impozit pe salarii, dar cu impozit pe gospodărie
Impozitul pe gospodărie va fi de 10% şi o serie de cheltuieli vor putea fi deduse. mai multe »
Mesajul președintelui Iohannis pentru români
Cu ocazia Sărbătorilor de Paște, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru toți românii. mai multe »
Sebastian Ghita, prins la Belgrad
Sebastian Ghiță a fost reținut, joi noapte, la Belgrad, Serbia. Fostul deputat avea înfățișarea schimbată, acte [...] mai multe »
Romania pe harta mondiala a fumatorilor
Conform datelor oferite de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, România se situează la jumătatea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou