Reactualizat la:

20.000 de persoane vor avea acces la consultanță în legătură cu politica agricolă comună

20.000 de persoane vor avea acces la consultanță în legătură cu politica agricolă comună
Cluj-Napoca. Consiliul Judeţean Cluj, în parteneriat cu Camera Agricolă a Judeţului Cluj, vrea să informeze în perioada 1 mai 2011 – 30 aprilie 2012 aproape 20.000 de persoane cu privire la politica agricolă comună şi la evoluţia acesteia.

Rectifica

Consultanța se va acorda  atât agricultorilor cât şi celorlalte părţi interesate precum şi derularea unor campanii de informare referitoare la aplicarea adecvată a Politicii Agricole Comune (PAC).

          Printre activităţile prevăzute să se desfăşoare o importanţă deosebită o au campaniile de informare pentru categoria ţintă a proiectului – fermierii, cei care trebuie să înţeleagă obligativitatea respectării obiectivelor cuprinse în politicile agricole comune, în calitate de beneficiari ai sprijinului financiar oferit în domeniul agriculturii. Suma solicitată Comisiei Europene este de 50.323 EUR, urmând ca instituţiaConsiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Camera Agricolă a Judeţului Cluj, să participe la cofinanţarea proiectului cu restul de 50% din costurile totale eligibile.

          Numărul beneficiarilor direcţi ai acestei măsuri de informare se ridică la cca. 19.600 persoane, după cum urmează:

-                      1000 de vizitatori ai Standului de Informare Agraria 2011,

-                      500 de elevi din licee şi 600 de studenţi şi cadre didactice universitare,

-                      2430 de participanţi la activităţile derulate în unităţile administrative-teritoriale,

-                      100 de participanţi la Conferinţa pe tema politcii agricole comune, 

-                      cca. 15.000 de persoane care vor urmări emisiunile transmise prin intermediul posturilor naţionale locale.

          “Beneficiari ai acestui proiect şi ai acestor campanii de informare vor fi nu doar fermierii şi alte persoane ce activează în domeniul agricol ci mai ales tânăra generaţie, majoritatea locuind în prezent în zonele urbane. Tinerii trebuie să înţeleagă principiile şi obiectivele Politicii Agricole Comune  deoarece aceştia vor deveni în scurt timp principalii consumatori ai produselor alimentare. In acest moment ei au cunoştinţe relativ restrânse despre Politica Agricolă Comună, motiv pentru care ne-am asumat responsabilitatea de a realiza încă de acum educaţia acestora şi de a acţiona pentru a-i ajuta să înţeleagă şi să accepte Politica Agricolă Comună” a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou