Reactualizat la:

20 de ani de închisoare pentru un blogger din Birmania

20 de ani de închisoare pentru un blogger din Birmania
Un blogger care a scris despre dificultăţile vieţii din Birmania a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că a scris despre viaţa grea din Birmania.

 (1 comentariu)

Nay Myo Kyaw, de 28 de ani, care ţine un blog sub numele de Nay Phone Latt, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare de o instanţă din Rangoon. Poetul Saw Wai a primit doi ani de închisoare pentru o poezie, considerată un atac mascat la adresa dictatorului birmanez Than Shwed, apărută într-o publicaţie cunoscută. Chiar şi avocatul care îi reprezintă pe cei doi, Aung Thein, a fost suspendat pentru patru luni pentru sfidarea Curţii în timpul apărării sale.

Aceştia se alătură celor peste 2.000 de prizonieri politici din închisorile din Myanmar (Birmania), jumătate dintre ei fiind închişi din septembrie anul trecut, când zeci de mii de călugări budişti şi activişti politici au ieşit în stradă protestând faţă de regimul autoritar al ţării.

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Putin anunţă că Rusia va începe construcţia a două reactoare nucleare noi în Ungaria
Preşedintele rus Vladimir Putin a informat marţi că firma rusă pentru energie nucleară, Rosatom, va începe în [...] mai multe »
Donald Trump atacă Google
Preşedintele american Donald Trump a atacat dur Google, acuzând marţi gigantul online că „suprimă ştirile [...] mai multe »
Caz medical extrem de rar
Trei femei au murit după ce au primit organe de la o persoană bolnavă de cancer. mai multe »
Accident la hotelul Ritz din Madrid. Prăbuşirea unor schele a provocat moartea unei persoane şi rănirea altor 11
O persoană a decedat, iar 11 au fost rănite după ce schelele de pe hotelul Ritz din Madrid s-au prăbuşit, [...] mai multe »
Ironie pentru prime-time-urile televiziunilor americane. Supranumite oscarurile TV, cele mai mici audienţe din istorie
Cea de-a 70-a ediţie a galei Primetime Emmy Awards - Oscarurile televiziunii americane -, care a avut loc luni seară, [...] mai multe »
Alertă în Londra. Un vehicul a lovit mai mulţi pietoni. Bilanţul preliminar al victimelor
Poliţia britanică a informat că trei persoane au fost transportate la spital, după ce un vehicul a lovit mai mulţi [...] mai multe »
Elon Musk a dezvăluit cine va fi primul pasager care va zbura în jurul Lunii
Miliardarul japonez Yusaku Maezawa va fi primul turist care va călători în jurul Lunii la bordul unui vehicul al [...] mai multe »
Controverse după închiderea Observatorului Solar Sunspot
Închiderea inopinată în urmă cu zece zile a Observatorului Solar din New Mexico (Sunspot) fără nicio explicaţie [...] mai multe »
Un producător apreciat de smartphone-uri ieftine şi puternice se pregăteşte să lanseze un televizor inteligent
OnePlus a demonstrat că poate să livreze produse excelente la preţuri accesibile pe piaţa de smartphone-uri, iar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou