Reactualizat la:

2% pentru SMURD

2% pentru SMURD
In judeţul Cluj, cetăţenii au posibilitatea să aleagă între foarte multe organizaţii către care să redirecţioneze cei 2% din impozitul pe salariu plătit în anul 2010.

Rectifica

De aceea, la fel ca şi în anii precedenţi, ISU Cluj şi SMURD Cluj sprijină „Fundaţia pentru SMURD”, în promovarea campaniei de informare a populaţiei privind posibilitatea de redirecţionare, conform legislaţiei în vigoare, a 2 % din impozitul anual pentru susţinerea activităţii Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD).

“Din banii care se strâng prin această campanie, SMURD Cluj reuseşte să ajute populaţia. Astfel, au fost momente in care s-au reparat ambulanţele SMURD, pentru că nu erau alte fonduri şi nu mai puteau funcţiona. Din aceste fonduri s-au cumpărat două maşini, una pentru medicul de urgenţă şi una pentru sprijinul logistic al intervenţiilor la locul evenimentulelor, desfăşurate de către SMURD şi ISU Cluj. Nu în ultimul rând, amintim că anul acesta s-au început lucrările la „Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă” pentru instruirea personalului SMURD, care este cel mai mare proiect realizat exclusiv din aceste fonduri, iar investiţia se ridică la peste 730.000 de lei. Investiţiile realizate din fonduri provenind din campaniile anterioare au uşurat activitatea personalului SMURD şi astfel au contribuit în munca acestora pentru a salva vieţi” au declarat reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Cluj.

Taguri: , , , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou