Sancţiuni contravenţionale aplicate 145 în valoare de 38488 lei: 98 la OUG 195/2002 rep. privind circulaţia pe drumurile publice 31 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică 6 la Legea 12/1990
– Valoarea bunurilor confiscate 1200 lei
– Permise de circulaţie ridicate în vederea suspendării 11
– Certificate de înmatriculare retrase 6.
Aceste acţiuni vor fi continuate pentru crearea unui climat de ordine şi siguranţă publică precum şi pentru descurajarea persoanelor certate cu legea.
În cadrul acestor acțiuni, polițiștii l-au depistat D. Darius-Iliuţ, de 30 ani, din Cluj-Napoca, care deţinea fără drept o armă neletală din categoria celor supuse autorizării, un pistol cu aer comprimat. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că bărbatul a achiziţionat arma în urmă cu aproximativ 10 ani, dar ulterior nu s-a prezentat la poliţie în vederea declarării acesteia în termenul prevăzut de lege.
De asemenea, a fost depistat în trafic S. Levente de 37 ani, din Târgu Mureş, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Gilău, fără a avea permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte autovehiculul condus.
Un alt exemplu din cadrul acțiunilor polițiștilor este depistare în trafic a unei femei, C. Florina, de 22 ani, din Turda, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Turda fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Testată cu aparatul etilotest, a indicat o valoare de 0,59 g/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior tânăra a fost condusă la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro