Reactualizat la:

120 de participanti au luat startul la Traversarea Tarnitei, editia a V-a

120 de participanti au luat startul la Traversarea Tarnitei, editia a V-a
Traversarea Tarniţei, primul şi cel mai important concurs de înot în ape deschise din Romania (Open Water Swimming), a numărat 120 de participanţi şi 50 de voluntari la cea de-a V-a ediţie, care a avut loc pe 13 august. 

Rectifica

Competiţia a constat în 2 probe de parcurgere înot a unor distanţe de 1500m şi respectiv 6500m reprezentând lungimea lacului Tarniţa. Startul s-a dat de la debarcader începând cu ora 10 pentru proba scurtă şi la ora 11 pentru proba lungă timpul limită de parcurgere a distanţelor fiind de 1 oră, respectiv 3 ore.

Condiţiile meteo din acest an au fost favorabile evenimentului nostru, temperatura apei fiind în jurul valorii de 21-22 grade Celsius .

Ca si in ediţia precendentă, în acest an participanţii au fost  împărţiţi pe 5 categorii de vârstă: sub 20 de ani, 20-29, 30-39,40-49,50 de ani şi mai mult, premierea facându-se pe categorii, masculin şi feminin.

Concurentii au sosit din aproape toata tara,  19 localităţi, 75 de participanţi inscriindu-se pentru proba de 1500 m, respectiv 45 pentru proba de 6500 m.

Cel mai îmbucurător lucru este faptul că anul acesta a fost doborat recordul de anul trecut la ambele probe:

  • La 1500 m, 00:20:22, fata de 00:21:03
  • La 6500 m, 01:28:58, fata de 01:35:00

 

In acest sens clasamentul este urmatorul:

 

  • 1500m

 

Nr.

Crt.

 

Nr.

Conc.

 

Nume

 

Prenume

 

Localitatea

 

Categoria

 

Timpul

 

Observatii

1 44 Nitulescu Costinel  Piteşti <20 00:20:22 Locul I pt ctg <20M
2 53 Reus Alin Florian Cluj Napoca 20-29 00:23:12 Locul I pt ctg 20-29M
3 59 Scarlatescu Sabrina-Gabriela Pitesti <20 00:23:52 Locul I pt ctg <20F

 

 

 

 

 

 

  • 6500 m

 

Nr.

Crt.

 

Nr.

Conc.

 

Nume

 

Prenume

 

Localitatea

 

Categoria

 

Timpul

 

Observatii

1 94 Ionita Nicolae Andrei Piteşti 20-29 01:28:58 Locul I pt ctg 20-29M
2 85 Diaconu Alexandru Brasov 20-29 01:32:05 Locul II pt ctg 20-29M
3 83 Ciorobea  Maria Alexandra Pitesti <20

 

01:37:01 Locul I pt ctg <20F

 

            Rezultatele integrale pe categorii de vârsta, feminin şi masculin, le puteţi găsi pe site-ul organizatorilor club-orca.ro, de unde participanţii îşi pot vizualiza şi descărca diploma de concurs.

            Printre participanţi îl menţionăm pe Diaconu Alexandru, campion naţional la Triatlon si concurent la diverse competiţii de Ironman, interne si internaţionale, respectiv cei doi primi participanţi din România la concursul “Self-transcedence Marathon Swim” pe lacul Zurich, Elvetia, proba ce a constat in traversarea lacului de 26 de km.

           Festivitatea de premiere a avut loc in jurul orei 14:30, primii 3 clasaţi primind medalii, diplome, tricouri şi premii oferite de sponsori. Certificate de  apreciere au primit şi cei 50 de voluntari care s-au implicat în organizarea evenimentului.


Ultimele zile de inscrieri la Traversarea Tarnitei

 

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Totul despre relațiile online
Dacă încă nu ți-ai găsit jumătatea nu trebuie să intri în panică, indiferent de vârstă. mai multe »
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou