Reactualizat la:

11 morţi şi 21 de răniţi în urma deraierii trenului din Italia

11 morţi şi 21 de răniţi în urma deraierii trenului din Italia
11 persoane şi-au pierdut viaţa şi 21 au fost rănite în urma deraierii unui tren regional, luni dimineaţă, în zona Merano din nordul Italiei, a declarat directorul companiei feroviare Venosta, Helmuth Moroder, citat de portalul Dazebao.

O parte dintre răniţi, cinci potrivit Adnkronos, sunt în stare gravă.

Trenul a ieşit de pe şine în jurul orei locale 9.00 (10.00 ora României), între localităţile Laces şi Castelbello. Deraierea ar fi fost provocată de o alunecare de teren care a deplasat sau acoperit şinele.

Partea frontală a trenului a lovit doi pini, care l-au oprit să alunece în râu.

În prezent, la faţa locului se află oameni din diverse agenţii de intervenţie în situaţii de urgenţă şi mai multe ambulanţe.

Pentru a facilita accesul pompierilor şi medicilor, o şosea a fost închisă.

Linia feroviară pe care s-a produs accidentul a fost inaugurată în 2005 şi era considerată una dintre cele mai moderne din Italia.

Sursa: NewsIn

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Oamenii devin din ce în ce mai triști și mai furioși, la nivel global
Per ansamblu, oamenii din întreaga lume devin din ce în ce mai triști și mai furioși pe măsură ce timpul trece, [...] mai multe »
Interpol: peste 150 de copii salvați din ghearele unei rețele de traficanți
157 de copii, dintre care unii nu aveau mai mult de 11 ani, se numără printre cele 220 de persoane salvate dintr-o [...] mai multe »
Joe Biden a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din SUA din 2020
Fostul vicepreședinte al Statelor Unite Joe Biden și-a anunțat joi intenția de a candida la alegerile prezidențiale [...] mai multe »
Căsătoriţi doar patru zile
Fosta soţie a lui Nicolas Cage cere pensie de întreţinere pentru cele patru zile de mariaj. mai multe »
Franța a fost cuprinsă din nou de flăcări | Incendiu puternic în Versailles
Un nou incendiu devastator s-a produs, marți după-amiază, în Franța. De această dată flăcările au izbucnit [...] mai multe »
Gruparea teroristă ISIS revendică masacrul din Sri Lanka în urma căruia au murit peste 300 de persoane
Statul Islamic – sau ISIS – a revendicat atacurile teroriste din Sri Lanka, în urma cărora au murit peste 300 de [...] mai multe »
Demonstrație Tesla: o plimbare cu mașina care se conduce singură
Tesla a testat noul său computer complet de auto-conducere, cunoscut anterior ca un upgrade la Autopilot Hardware 3.0. [...] mai multe »
Femeile în vârstă, manipulate de către clinicile specializate în fertilizarea in vitro
Potrivit specialiștilor în fertilizare și embriologie, clinicile care practică fertilizarea in vitro exploatează [...] mai multe »
Alpinistul Horia Colibășanu și echipa sa au depășit jumătatea distanței spre vârful Dhaulagiri, din Himalaya
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu și echipa sa au ajuns în tabăra japoneză, în drumul lor spre cucerirea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou