Reactualizat la:

Lucrările la parkingul din Mărăşi vor începe curând

Lucrările la parkingul din Mărăşi vor începe curând
Cluj-Napoca. Primăria Cluj-Napoca a semnat contractul de execuţie pentru parkingul din Mărăşti de pe strada Fabricii de Zahăr, după ce a realizat şi un sondaj pe teren în rândul clujenilor din zonă.

 (2 comentarii)

Costurile pentru ridicarea noului parking sar de şapte milioane de lei. „Primăria va semna astăzi contractul de execuţie pentru Parkingul Mărăşti care neva costa 7 milioane 240 mii de lei. Situaţia sondajului din teren indică 307 apartamente sunt arondate. 25% din cei interogaţi nu au răspuns, 149 au fost pentru, 38 împotrivă”, a spus primarul Sorin Apostu.

 

Situaţia din cartierul Zorilor

Un sondaj efectuat de Primăria Cluj-Napoca arată faptul că există egalitate în ceea ce priveşte numărul celor îşi doresc sau nu ridicarea unui parking în Zorilor. „Oricum, garajele din zonă le demolăm şi vom face partaj la sol. Dacă, până la finalul lunii se constituie un grup de iniţiativă care strâng semnături pentru construirea parkingului vom da drumul la construirea parkingului. Au de câştigat 70 de locuri de parcare dacă vom da drumul. Vrem să vedem implicarea cetăţenilor prin acel grup de iniţiativă. De trei ori am făcut sondajul pe Fabricii. Nu dorim să cheltuim banii publici pe proiecte care nu sunt dorite de clujeni. Dacă facem parcări la sol avem 160 de locuri, în vreme ce dacă ridicăm parkingul avem 230 de locuri”, a menţionat Sorin Apostu.

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou