Reactualizat la:

Florent Malouda: "Va fi o catastrofă dacă nu vom învinge România"

Florent Malouda: "Va fi o catastrofă dacă nu vom învinge România"
MIjlocaşul francez al lui Chelsea, Florent Malouda, a declarat, miercuri, că echipa pregătită de Raymond Domenech se află într-o postură ingrată în Grupa 7-a preliminară şi avertizează că vicecampioana mondială este obligată să învingă România în meciul de sâmbătă de la Paris, informează L’Equipe.

“Astăzi, dacă privim clasamentul grupei, putem spune că ne aflăm în dificultate. Aşa că, va fi o catastrofă dacă nu vom învinge România, dar nu trebuie să ne pierdem dinainte încrederea în forţele noastre. Ştim ce potenţial avem ca echipă şi nu trebuie să avem teamă”, a spus Malouda.

Fostul jucător al lui Lyon, care a lipsit 7 luni din echipa naţională în actuala campanie de calificare ca urmare a declaraţiilor pe care le-a făcut la adresa lui Domenech, a precizat că, în prezent, relaţia dintre el şi selecţioner este una normală: “Dacă încă sunt aici, înseamă că am un rol important în echipă, iar performanţele de la Chelsea mi-au fost apreciate şi recunoscute. Nu mai sunt răţuşca cea urâtă, iar acest lucru îmi face plăcere”.

Reprezentativa Franţei, ocupanta locului 2 în Grupa a 7-a preliminară, la cinci puncte în spatele liderului Serbia, care are un meci mai mult disputat, va primi, sâmbătă, vizita naţionalei României. Echipa pregătită de Răzvan Lucescu a adunat 7 puncte după primele 6 meciuri şi ocupă poziţia a 5-a în clasament, la şase puncte în spatele adversarei de sâmbătă.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Fotbal
Bogdan Stancu se retrage de la echipa națională
Atacantul român a trimis o scrisoare Federației Române de Fotbal prin care anunță că se retrage de la echipa [...] mai multe »
Cristian Chivu a luat examenul pentru licenţa de antrenor
Fostul internaţional Cristian Chivu a luat examenul pentru licenţa UEFA A, a doua categorie de antrenor, pe care l-a [...] mai multe »
Blazon și echipament nou pentru naționala de fotbal a României
Vineri, 3 noiembrie, Federația Română de Fotbal a lansat, în premieră, noul blazon care se va afla pe echipamentele [...] mai multe »
Începe un nou sezon de Liga 1
La câteva zeci de ore distanţă după ce am aflat, oficial, verdictul TAS cu Viitorul Constanţa declarată [...] mai multe »
Aleksander Ceferin, noul preşedinte al UEFA
Slovenul Aleksander Ceferin, în vârstă de 48 de ani, a câştigat, miercuri, alegerile pentru preşedinţia Uniunii [...] mai multe »
Rapidul rămâne deocamdată în Liga I
Rapidul rămâne în prima ligă de fotbal! E anunțul bombă făcut joi seara de Gino Iorgulescu, șeful LPF. mai multe »
Neputință în galben: România, eliminată de la Euro!
Naționala de fotbal a României a cedat în fața Albaniei, scor 0-1, în ultimul meci din Grupa A de la EURO 2016, [...] mai multe »
CONCURS – Scorul corect îţi aduce premii!
Marele premiu este un sejur de două zile pentru două persoane la Hotel Parc Moneasa. Astăzi, primul talon de concurs [...] mai multe »
Se ştie lotul României pentru EURO 2016!
Aseară, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României a anunţat lotul de jucători pe care se va baza la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou