Reactualizat la:

Peste 300 de persoane au protestat alături de Mircea Badea şi de Victor Ciutacu la CNA

Peste 300 de persoane au protestat alături de Mircea Badea şi de Victor Ciutacu la CNA
Peste 300 de persoane au protestat, marţi, în Piaţa Constituţiei pentru “libertatea de exprimare”, mitingul fiind organizat de Mircea Badea şi Victor Ciutacu, care au dorit să atragă atenţia asupra amenzilor primite de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pe care le consideră “jenante”.

 (4 comentarii)

Rectifica

Mitingul din Piaţa Constituţiei a început în jurul orei 14.00 şi s-a încheiat, fără incidente, în jurul orei 16.00. Mitingul a fost aprobat de Comisia de Aprobare a Manifestărilor Publice din Primăria Bucureşti.

Solicitarea de aprobare a mitingului a fost depusă de Mircea Badea şi Victor Ciutacu. Cei doi au luat această decizie după şedinţa CNA din 28 octombrie. Atunci, CNA a amendat cu 10.000 de lei Antena 3 pentru emisiunea “Sinteza zilei” din 14 septembrie, în care s-a încălcat dreptul la propria imagine al Elenei Udrea, iar Mircea Badea şi Victor Ciutacu au folosit un limbaj injurios comentând o înregistrare care prezenta vizita ministrului la Vaslui.

“Amenzile (date de CNA, n.r.) vor fi contestate în instanţă. Noi am mai câştigat procese împotriva CNA-ului. Amenzile au fost nefundamentate din punct de vedere legal. Dânşii nu au returnat banii cu care ne-au amendat. Aici e vorba despre ceea ce unii dintre noi percep ca fiind limitarea dreptului la libera exprimare, ceea ce mi se pare foarte important în orice ţară de pe planetă”, a declarat Mircea Badea la începutul protestului.

“Este inadmisibil în secolul XXI să cenzurezi nişte posturi de televiziune prin decizii administrative. Mă aştept să vină în continuare toţi oamenii care consideră că e inadmisibil ca un organism politic să vrea să desfiinţeze un post de televiziune (…) Mitingul ăsta nu este al meu, este al oamenilor ăstora. Nu este nici al meu, nici al lui Badea. Fac rating şi fără mitingul ăsta. Dacă e nevoie să ne facem de băcănie în piaţa publică să ne audă şi pe noi cineva (…) uite că o să ne facem de băcănie şi în piaţa publică”, a spus şi Victor Ciutacu.

De asemenea, Ciutacu a precizat că mitingul organizat nu este unul politic. “Nu vreau ca acest miting să fie politic. Noi nu ne-am întrunit aici să îl dăm jos pe Băsescu”, a spus Ciutacu.

La mitingul din Piaţa Constituţiei au participat aproximativ 300 de persoane, care au scandat lozinci precum “Jos cenzura”, “Libertate”, “Noi nu vrem abuzuri”, “Jos CNA”, “Laşii”, “Ieşi afară, javră ordinară” sau “Jos Băsescu”. De asemenea, cei prezenţi au afişat pancarte, pe care erau scrise texte precum “CNA ciocu’ mic”, “Nu doamnă, ce nu înţelegeţi/ Legea e regulă de drept”, “Revoluţia Libertăţii de Exprimare” sau “Ţara noastră nu-i moşia voastră”. De asemenea, protestatarii au fluturat steaguri ale României, pe care scria “… şi ţării mele minimă dreptate”, referire la versurile ultimei poezii a lui Adrian Păunescu.

De asemenea, protestatarii au scandat numele unor membri CNA: Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Ioan Onisei şi Dan Grigore, huiduindu-i. Printre protestatari s-au numărat şi Victor Socaciu, Mugur Ciuvică şi Florin Chilian.

Mitingul s-a încheiat în jurul orei 16.00, fără incidente, cei prezenţi aplaudând şi cântând “Şi-altă dată, şi-altă dată/ O s-o facem şi mai şi mai lată”.

Contactat de MEDIAFAX, preşedintele CNA Răsvan Popescu nu a vrut să facă niciun comentariu cu privire la protest.



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
Raed Arafat, audiat la Parchetul General în dosarul Colectiv
Raed Arafat a fost audiat timp de patru ore, la Parchetul General, în dosarul Colectiv. Acesta a dat declarații [...] mai multe »
Analiză îngrijorătoare: Românii plătesc mai mult decât londonezii şi dublu faţă de cehi pentru carnea de porc
Consumatorii români de carne plătesc 8,20 dolari pentru 500 grame de bacon, aproape dublu faţă de cehi (4,70 dolari) [...] mai multe »
Alertă răpire copil: O fetiță de 13 ani a fost răpită de unchiul său. Fata este căutată în întreaga țară
Alertă răpire copil, la nivel național. Totul după ce o fată de 13 ani din județul Cluj a dispărut de acasă. [...] mai multe »
Ploaie de stele. Curentul de meteori Orionide ajunge în punctul maxim în noaptea de luni spre marţi
Orionidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori active într-un an, care poate fi observat în 2019 între 16 [...] mai multe »
Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban în funcția de nou premier al României
Președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o conferință de presă cine va fi următorul premier al țării. mai multe »
Măsurile urgente pe care liberalii vor să le ia când ajung la guvernare
Liberalii se mobilizează și întocmesc o schiță a unui program de guvernare, care în perioada de tranziție se [...] mai multe »
Klaus Iohannis și-a lansat candidatura la Timișoara, alături de un Robu timorat și un Orban cu ochii pe ceas
Klaus Iohannis a venit, duminică, la Timișoara, pentru a-și lansa candidatura la alegerile prezidențiale. Ca să îi [...] mai multe »
România, din nou pe primul loc. De această dată la numărul de fraude din fonduri europene
Potrivit Oficiului UE Anti-Fraudă, România se situează pe primul loc la numărul de fraude cu fonduri europene, în [...] mai multe »
VIDEO | Elev bătut de doi bărbați în curtea unui liceu
Un elev a fost bătut cu sălbăticie în curtea unui liceu din Suceava de doi bărbați. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou