Reactualizat la:

„Circul Oltchim”, dirijat de Basescu

„Circul Oltchim”, dirijat de Basescu © Mircea Purcaru
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este convins că „tot circul privatizării Oltchim este dirijat de către Traian Băsescu şi PDL, care încearcă să salte cât mai mult partidul lui Dan Diaconescu, pe care se bazează în speranţa că USL nu va obţine peste 50% la alegerile parlamentare”.

Speranţă- spune Purcaru- „iluzorie”, deoarece „nu trebuie să ai cine ştie ce cunoştinţe economice şi manageriale ca să îţi dai seama că Dan Diaconescu încearcă o dezinformare la nivel naţional „. Purcaru, care este vicepreşedinte la nivel naţional al întreprinzătorilor privaţi, spune că „licitaţiile sunt foarte bine reglementate ca mod de accesare, evaluare şi finanţare. Astfel, după adjudecare nu mai intră în discuţie nicio negociere, legea nu permite sub nicio formă modificarea condiţiilor din caietul de sarcini. Aşadar, balonul Diaconescu se va dezumfla foarte repede şi, în loc să câştige, va pierde electorat”. Dealtfel, spune Purcaru, „până la alegeri, putem să ne aşteptăm din partea lui Băsescu şi a PDL la tot felul de fumigene, cum este aceasta dar şi, ultima în ordine cronologică, aşa numita rocadă Kovesi- Morar”.

 

JA-S.T.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria ARADON Ştirile judeţului Arad
Cod galben de inundații pe Crișuri!
Cod galben de inundaţii pentru cele două Crișuri, Alb și Negru, care traversează județul Arad, până duminică la [...] mai multe »
“66,8% pentru bugetele locale”!
Primarul Gheorghe Falcă: „există şi parlamentari PSD care luptă pentru comunităţile locale pe care le reprezintă”. mai multe »
„Numele altora”, lansat duminică în Joy’s
Este vorba despre cartea „Numele Altora”, a lui Cosmin Leucuţa, ce a fost lansată anul acesta. mai multe »
Creşterea impozitului pe clădiri pe 2018, asumată în dezbatere
Până într-o sută de persoane au participat la dezbaterea publică organizată, vineri, de Primărie. Zece au luat [...] mai multe »
Liviu Pop, Ministrul Educației, a fost la Arad
Ministrul Educației a fost prezent la Arad vineri, 15 decembrie 2017, în cadrul primei întâlniri a directorilor de [...] mai multe »
Umbre stau expuse la Muzeul de Artă
O expoziţie de artă ce poartă semnătura timişoreanului Ciprian Chirileanu a fost deschisă marţi, 12 decembrie, [...] mai multe »
USR lansează în Arad ideea bugetului participativ
USR Arad propune administrației locale să aloce un procentaj din bugetul anual al municipiului pentru finanțarea unor [...] mai multe »
Buteni: „Riscăm să fie blocate toate proiectele!”
Mircea Teodor Braiți, primarul comunei Buteni, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă la Consiliul Județean [...] mai multe »
Un șofer care conducea o autoutilitară și-a pierdut cunoștința la volan și a intrat într-o mașină pe Splaiul General Praporgescu
Incidentul a avut loc vineri după amiaza pe Splaiul General Praporgescu, în apropierea Sălii Polivalente. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou